Duminică va fi sfințită Biserica „Maica Precistă” din Ploiești

Un articol de: Diac. Andrei Butu - 24 Mai 2023

Biserica „Maica Precistă” din municipiul Ploiești, care în ultimii ani a trecut printr‑un amplu proces de restaurare și înfrumusețare, va fi sfințită duminică, 28 mai. A fost construită în anul 1820 și este considerată una dintre cele mai frumoase biserici din oraș.

La acest eveniment, credincioșii se vor putea închina la moaștele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, aflată în patrimoniul sacru al lăcașului de rugăciune, precum și la racla cu un fragment din cinstitele moaște ale Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, adusă de la Reședința Patriarhală.

„Ne dorim ca la marele eveniment din 28 mai să fie prezenți cât mai mulți credincioși ca să se bucure de această frumoasă slujbă și sărbătoare, care marchează viața comunității noastre. Pentru ca lucrarea să ajungă în acest stadiu am avut bucuria să fim sprijiniți de credincioși. De asemenea, cu sume substanțiale au participat Primăria, Secretariatul de Stat pentru Culte, Consiliul județean, precum și alte firme. Lucrarea a fost una de anvergură și a necesitat sume mari de bani, ca biserica să arate acum atât de frumos. Ne‑am dorit ca biserica să fie atât o oază de spiritualitate, cât și una de frumusețe”, a declarat părintele paroh Ștefan Mușat pentru TRINITAS TV.

Biserica „Maica Precistă” este situată pe strada Armoniei nr. 3, municipiul Ploiești.