Duminica Vindecării slăbănogului la Paraclisul mitropolitan din Chișinău

Data: 14 Mai 2025

În Duminica a 4-a după Învierea Domnului, cunoscută în tradiția liturgică drept Duminica Vindecării slăbănogului de la Vitezda, Înalt­prea­sfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chi­șinăul­ui, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească la Paraclisul mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chișinău.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Constantin Olariu. În predica sa, acesta a explicat semnificația duhovnicească a pasajului evanghelic din Ioan 5, 1-15.

După împărtășirea cu Sfintele Taine a cre­dincioșilor de toate vârstele, Mitropolitul Petru a rostit un cuvânt de binecuvântare, în care a transmis gânduri de întărire și îndemn la nădejde în lucrarea vindecătoare a lui Hristos în viața fiecăruia: „Această pericopă evanghelică ne învață că niciodată nu suntem singuri, chiar dacă omenește uneori nu e nimeni să ne sprijine. Hristos ne vede, ne cunoaște durerile și ne cheamă la mântuire. El este «Omul» nostru, Doctorul sufletelor și al trupurilor, Mântuitorul Care ne dă putere să umblăm din nou pe calea vieții. Noi trebuie doar să-I răspundem cu credință, cu pocăință și cu dorința de a fi vindecați și mântuiți”.

Atmosfera de rugăciune, împărtășirea cu Sfintele Taine și cuvintele de zidire duhovnicească au adus tuturor celor prezenți întărire sufletească și nădejde în puterea lui Dumnezeu de a ridica orice suferință trupească sau sufletească.