„Dumnezeu are puterea de a converti în bucurie lucrurile care nouă ni se par dătătoare de tristețe”
În după-amiaza zilei de miercuri, 9 iunie 2021, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat slujba Vecerniei Mari și a Litiei în Parohia „Înălțarea Domnului” din municipiul Bârlad, cu prilejul hramului, informează Biroul de presă al eparhiei.
Din soborul slujitorilor au făcut parte: părintele consilier eparhial Ciprian Aurelian Tacu, părintele protopop Vasile Lăiu și părintele paroh Silviu Moroianu.
În cuvântul de învățătură, ierarhul Hușilor a explicat paradoxul trăit de Apostoli în momentul Înălțării Domnului, când, deși nu-L mai aveau prezent fizic între ei, inima lor era plină de bucurie. Preasfinția Sa a afirmat că prezența Domnului în viața și inima omului are puterea de a converti orice tristețe sau dificultate în sens:
„Dumnezeu are puterea de a converti în bucurie lucrurile care nouă ni se par dătătoare de tristețe. Pentru cel care Îl are pe Dumnezeu în sufletul său, nimic din lumea aceasta nu poate să constituie pricină de îndurerare, oricâte încercări s-ar năpusti. Oricâte cotituri ar lua viața omului care Îl are pe Dumnezeu, el are capacitatea, pe care i-o dă harul, ca toate să le accepte cu deplină mulțumire.
Este greu să înțelegem experiența pe care au avut-o Apostolii pe Muntele Măslinilor, pentru că noi ne încredem prea mult în forțele noastre, în puterea și inteligența noastră.
Sunt nenumărate momente în care ajungem într-un punct-limită și atunci conștientizăm, cu maximă trezvie, că nu putem face mai mult. Tot Dumnezeu trebuie să intervină și să ne smulgă din situațiile delicate.
Adevărata noastră stăruință ar trebui să fie cea în care să ne hrănim cât mai mult din simțirea prezenței lui Hristos, care se instaurează prin binecuvântările pe care El ni le dă. Hristos ne dă binecuvântare la Liturghie, ne dă binecuvântare când ne împărtășim, când ne rugăm, când facem o faptă bună, când ne plănuim să ne împăcăm cu un om cu care ne-am certat.”