„Dumnezeu este Cel care pune umărul la ridicarea crucii noastre”
Duminică, 31 martie 2019, Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a fost în mijlocul credincioşilor din Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din satul Botuş, comuna Fundu Moldovei, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava.
La prima oră a dimineţii, ierarhul a fost întâmpinat în centrul satului de Tudor Zdrob, primarul comunei Fundu Moldovei. În continuare, Sfânta Liturghie din Duminica a III-a din post (a Sfintei Cruci) a fost săvârşită în Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din satul Botuş de Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi din care a făcut parte şi părintele Aurel Goraş, protopop al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, precum şi părintele Radu Latiş şi părintele Doru Latiş, preotul paroh, respectiv preotul slujitor de la parohia din Botuş. Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, dirijat de prof. Adriana Latiş, iar Crezul a fost rostit de un grup de copii, fapt pentru care ierarhul i-a răsplătit cu dulciuri şi i-a binecuvântat.
În cuvântul de învăţătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a vorbit despre însemnătatea Sfintei Cruci în Biserica Ortodoxă: „Dumnezeu este Cel care pune umărul la ridicarea crucii noastre. A fost odată un om, numele lui era Simon, într-o zi de vineri pe la prânz. Un Osândit la moarte după legea de atunci, slab, nedormit, bătut, înfometat şi însetat, îşi ducea Crucea spre locul osândirii. Acest Osândit era Domnul Iisus Hristos. A căzut de trei ori, căci nu putea să-şi ducă Crucea. Şi a fost un om, acest Simon, care a pus umărul lui şi, împreună cu umărul Domnului Hristos, a reuşit să ducă crucea până la Golgota. Dacă odată cineva L-a ajutat pe Dumnezeu să-şi ducă crucea, fiţi siguri că acum Dumnezeu îl ajută pe om să-şi ducă crucea lui.”
La final, părintele paroh Radu Latiş a mulţumit ierarhului şi părinţilor care au participat la săvârşirea Sfintei Liturghii, precum şi credincioşilor prezenţi.