După 99 de ani, maica Serafima de la Războieni a trecut la Domnul

Data: 21 Aprilie 2015

Duminică seara, pe 19 aprilie, maica Serafima de la Mănăstirea Războieni a trecut la Domnul.

A vieţuit 99 de ani pământeşti, plini de tot felul de încercări, dar şi de bucurie. Astăzi rămâne pentru noi o adevărată lecţie de viaţă, un nume drag pe care-l vom pomeni, un om de care ne vom aminti păstrându-ne zâmbet în suflet. „Se ruga, se ruga în permanenţă. Citea şi zi şi noapte, avea putere şi credinţă mare. Era o maică plină de viaţă şi optimistă, cred că optimismul a ţinut-o atâţia ani. Râdea tot timpul, nu am văzut-o de prea multe ori supărată. Era bucuroasă. Şi acum a avut un sfârşit frumos. Nu s-a chinuit“, povesteşte maica Olimpiada Neagu, stareţa de la Mănăstirea Războieni.

Înmormântarea maicii Serafima va avea loc miercuri, la Mănăstirea Războieni. (Anda Elena Pintilie)