După faptă și răsplată?

Zis-a Domnul: Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea” (Luca 6, 31). Aceste cuvinte care s-au citit duminica trecută la pericopa evanghelică au fost rostite de Însuși Mântuitorul Iisus Hristos după ce a coborât de pe un munte pe care S-a rugat cu intensitate („a petrecut noaptea în rugăciune către Dumnezeu”, Luca 6, 12). La coborârea din acel munte, Hristos le-a vorbit oamenilor adunați să-L asculte în cuvinte dumnezeiești.

Până la Iisus, evreii cunoșteau îndemnurile, ba chiar poruncile Torei, care încep a fi consemnate odată cu Moise și care rostesc fără drept de apel așa: „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior, arsură pentru arsură, rană pentru rană, vânătaie pentru vânătaie” (Ieșirea, 21, 24-25). De bună seamă, când Legea veche spune „ochi pentru ochi”, asta nu înseamnă să i se scoată ochiul celui care a greșit, ci să plătească conform gravității faptei. Principiul este numit legea talionului, iar scopul său inițial era să limiteze răzbunarea, astfel încât pedeapsa să nu depășească gravitatea prejudiciului. În interpretarea rabinică, de regulă nu însemna mutilare literală, ci despăgubire financiară proporțională. Din păcate însă, istoria a consemnat numeroase abuzuri dincolo de limita plăților bănești chiar asupra unor comunități întregi, populații, grupuri etnice, triburi etc., cauzate de această veche lex talionis…

Oricum ar fi, Iisus al nostru restaurează parte din înțelegerea acestei legi, încă mai explicit în Evanghelia după Matei, cap. 5, vers. 38-41: „Aţi auzit că s-a zis: «Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte». Eu însă vă spun vouă: Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-l şi pe celălalt. Celui ce voieşte să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa. Iar de te va sili cineva să mergi o milă, mergi cu el două.” Iată ceea ce nu putea înțelege după aproape 2.000 de ani Nietzsche, el numind creștinismul o „religie a sclavilor”, o religie care face virtute din neputință. Adică a fi blajin înseamnă pentru inspiratorul (indirect al) doctrinei naziste a fi slab, a fi fraier, a fi neputincios. Nietzsche dezvoltă distincția dintre „morala stăpânilor” (Herren-Moral) și „morala sclavilor” (Sklaven-Moral), descriind cele două tipuri de morală ca opuse: una a celor puternici, care creează valori din propria lor forță și afirmare a vieții; cealaltă a celor slabi, care inversează valorile din pur resentiment. Vedem, cu tristețe, cum se produce o veritabilă întoarcere în timp, cum Hristos cu învățătura și jertfa Lui devin o paranteză a istoriei și legea talionului, a „stăpânilor” și a ­„sclavilor” revine în modernitate. Deși filozofia nietzscheiană a părut că rodește doar în doctrina naziștilor, ea s-a infiltrat tăcut în mentalitățile secolului 20 și 21, influențând comportamentul public și privat. Vedem în birourile mai-marilor lumii astfel de atitudini, care produc efecte la nivel planetar. Vedem asta și la „case mai mici”, la nivelul decidenților mărunți. Dar cel mai trist, acest mod de a fi se manifestă în familie.

Familia, de multe ori, se transformă într-un câmp de luptă al orgoliilor, al malversațiunilor, al încăpățânării și, în cele din urmă, al violenței. Părinți care își domină copiii, odrasle care își detestă genitorii, frați care se dușmănesc, soacre și nurori care se sapă reciproc, cuscri și cumetri care nu-și vorbesc - o întreagă țesătură de intrigi necreștinești care țin doar de legea talionului, care răspund răului cu rău poate chiar în doze neconforme, inegale. Această „dezlegare” (autodezlegare) în a face rău, în a-l răspândi, în a cocheta cu efectele lui este ceva drăcesc. Hristos, Domnul Vieții, ne vorbește atât de plăcut, atât de realist, atât de adevărat: „Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea”. Ce poate fi atât de greu de înțeles că ceea ce oferi tu, exact același lucru primești - mai devreme sau mai târziu? Și dacă nu în viața terestră, în cea de dincolo… Ești intrigant? În intrigi îți vei desfășura existența. Ești gelos? Numai de gelozii vei avea parte. Ești mânios? De furii vei avea parte toată viața. Dar dacă vrei să ai parte de iubire din partea celorlalți, ofer-o tu din belșug și vezi care e efectul! Vrei înțelegere, compasiune? Dăruiește tu din belșug și vei primi cu asupra de măsură.

Hristos a dat, a oferit din toate ca un Dumnezeu. A primit în schimb Crucea. Asta pentru ca noi să putem dobândi ceea ce Lui I-a fost refuzat. Să nu mai facem asta cu nimeni, niciodată!