„E bine să fim puternic înrădăcinați în respectarea rânduielilor pe care le-am moștenit”

Un articol de: Tudorel Rusu - 12 Mai 2020

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit duminică Sfânta Liturghie în Paraclisul Ecclesia al Muzeului Mitropolitan. Slujba arhierească a putut fi urmărită on-line de credincioși.

În cuvântul de învățătură rostit după citirea Evangheliei, Înalt­preasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan a subliniat faptul că unul din rolurile principale ale Bisericii este cel de tămăduire sufletească: „Biserica, în adevăratul ei sens, este alcătuită din Hristos-Domnul, Prea­sfânta Născătoare de Dumnezeu, Sfinții Îngeri, toți sfinții, toți creș­tinii ortodocși care au plecat la Domnul și noi, cei care suntem în viață, slujitori ai Sfintelor Altare, dar și creștinii mireni de aici și de pretutindeni (...) Biserica nu este tribunal, Biserica este spital. Chiar dacă în Biserică și despre Biserică vorbim că este un loc în care omul vine și-și recunoaște păcatul și primește canon pentru cele rele pe care le-a săvârșit, cu toate acestea, Biserica este, înainte de loc de judecată a păcatelor, loc de tămăduire. În Biserică vorbim în primul rând despre răni, despre tămăduire, despre Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, vorbim și mărturisim despre medicamentul nemuri­rii - Sfânta și Dumnezeiasca Împăr­tășanie”.

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a făcut referire în cuvântul său și la subiectul dezbătut în această perioadă în societate, anume împăr­tășirea credincioșilor cu Sfintele Taine: „Să dea Domnul să ne întoarcem cât mai devreme la Sfânta Biserică, la Sfânta și Dumnezeiasca Împărtă­șanie, pe care să o primim după modalitatea cu care Biserica ne-a obiș­nuit de foarte multă vreme. Nu se cuvine, conjunctural și în raport de anumite situații, mai grave sau mai puțin grave, să schimbăm rânduielile noastre în Biserică, pentru că, dacă schimbăm ceva acum, ne pregătim ulterior să schimbăm ceva mai mare. De aceea, e bine să fim puternic înrădăcinați în respectarea rânduielilor pe care le-am moștenit de la sfinții noștri înain­tași, ca și cei care vin după noi să primească aceleași lucruri, aceeași modalitate de a viețui în Biserica lui Hristos”.