E-ţigările şi dependenţa de nicotină

De-a lungul timpului, au existat numeroase tentative de a găsi remedii pentru a înlătura nicotinodependenţa. Răsfoind revistele din diferite ţări, tipărite încă din primele decenii ale secolului trecut, găsim variate reclame care propuneau cele mai năstruşnice moduri de a suprima tabacodependenţa. Toate garantau succesul, dar, de fapt, nu exista decât un succes financiar al celor care vindeau remediile şi nu a bieţilor fumători, care încercau să scape de dăunătorul viciu. De altfel, privitor la acest aspect, cea mai cunoscută în epocă era butada lui Mark Twain, care spunea: „cel mai uşor lucru pe lume este să te laşi de fumat; eu m-am lăsat până acum de vreo sută de ori!“.

Odată cu îndesirea criticilor şi înăsprirea legislaţiei cu privire la consumul de tutun, marii producători au încercat să comercializeze ţigări „mai sigure“. Aşa au apărut ţigările „light“ şi „ultralight“, care, însă, păstrează destul de multe păcate ale ţigărilor clasice. În 1988, compania RJR a cheltuit 800 de milioane de dolari pentru a lansa pe piaţă ţigara tehnologică numită „Premier“. Deşi produsul arăta ca o ţigară normală, era, de fapt, făcută din capsule de aluminiu ce conţineau granule de tutun, care, în loc să fie arse, erau doar încălzite, producând mai puţin fum şi scrum decât o ţigară obişnuită. Din păcate, fumătorii nu s-au obişnuit cu această nouă ţigară, încât ea a dispărut de pe piaţă la mai puţin de un an după apariţie. În 1989 a apărut ţigareta fără nicotină numită „Next“, obţinută printr-un procedeu similar cu cel utilizat la obţinerea cafelei fără cofeină. Nici de această dată nu s-a înregistrat un succes, deoarece aceste ţigări aveau mai mult gudron decât ţigările obişnuite, drept pentru care au fost retrase de pe piaţă. A urmat, apoi, ţigara „Eclipse“, o ţigară fără fum, cu un vârf de cărbune, care, odată aprins, încălzeşte glicerina din compoziţia ţigării, astfel încât nicotina se evaporă, dar nu arde tutunul. Din păcate, deşi emitea cantităţi de gudron (care conţine compuşi cancerigeni) mai mici decât majoritatea ţigărilor de pe piaţă, avea, totuşi, păcatul de a produce monoxid de carbon şi produşi toxici rezultaţi din arderea glicerinei. Un adevărat salt tehnologic a fost realizat prin apariţia ţigării electronice (e-ţig). Dispozitivul are o formă cilindrică, fiind puţin mai lung decât o ţigară. Muştiucul conţine un cartuş înlocuibil sau reîncărcabil, plin cu un lichid ce conţine nicotină şi propilen-glicol. Când fumătorul trage din această ţigară, el activează un senzor, care transmite informaţia unui microprocesor ce determină pulverizarea lichidului în fluxul aerian, sub forma unor vapori. În aceşti vapori este conţinută nicotina şi propilen-glicolul, ultimul având rolul de a da amestecului un gust asemănător cu cel al fumului de ţigară. Concomitent, se aprinde şi un led portocaliu la vârful „ţigării“, pentru a crea senzaţia de fumat adevărat. E-ţigările sunt promovate ca o alternativă sigură la fumatul de tutun, deoarece nu se antrenează spre plămâni decât nicotina. Cu toate acestea, „cârcotaşii“ spun că şi inhalarea de nicotină este dăunătoare sănătăţii. Deşi acest tip de ţigări electronice sunt prezentate ca o modalitate de a scurta sau îndepărta adicţia (dependenţa - n.r.) nicotinică, credem că eforturile firmelor producătoare nu se vor opri aici şi, în curând, vom afla despre noi modalităţi de a combate adicţia de nicotină.