Echipamente medicale și de îngrijire pentru semenii aflați în nevoi
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, Sectorul social al Arhiepiscopiei Timișoarei, în parteneriat cu Asociația „Sufletul Transilvaniei” din Oradea, a donat miercuri, 23 iunie, echipamente medicale și de îngrijire pentru persoanele cu dizabilități, bolnave sau în vârstă. Zeci de cadre de deplasare, cărucioare, fotolii rulante, paturi electrice și paturi obișnuite de îngrijire au fost transportate la Spitalul de Psihiatrie din Gătaia, Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Jebel, precum și la Spitalul orășenesc Sânnicolau Mare, județul Timiș.
Aceste donații ale Arhiepiscopiei Timișoarei urmăresc să ajute unitățile sanitare care se confruntă cu lipsuri de echipamente medicale și de îngrijire. Mitropolitul Banatului vizitează des aceste unități spitalicești, cunoscând îndeaproape nevoile stringente ale celor care sunt îngrijiți în aceste instituții medicale.