Ecologizare la Mănăstirea Bistriţa

Data: 09 Aprilie 2011

Persoanele private de libertate din Penitenciarul Bistriţa au realizat, pe 4 aprilie, acţiuni de ecologizare la Mănăstirea "Izvorul Tămăduirii" din Salva. Astfel de intervenţii vor fi efectuate în următoarele trei luni, timp în care cele 12 persoane private de libertate vor curăţa malurile râurilor din apropiere. Vor fi efectuate şi lucrări de consolidare a terenului, prin construirea unui zid de susţinere pentru a proteja biserica de posibile alunecări de teren, confirmă Radio Trinitas, citat de www.basilica. Acţiuni similare au avut loc şi în zona localităţii Sărata, în baza unui contract de voluntariat încheiat între penitenciar şi Primăria Municipiului Bistriţa. (O.R.)