Economia Spaniei, departe de a-şi reveni
Instituţiile economice internaţionale exclud Spania de la recuperarea economică rapidă, scria vineri presa centrală, referindu-se mai ales la anunţurile Băncii Centrale Europene şi Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare.
Spania rămâne în afara optimismului internaţional referitor la relansarea economiei, notează „El Pais“, în vreme ce „El Mundo“ remarcă, de asemenea, faptul că ţara va fi una dintre cele care vor avea nevoie de mai mult timp pentru recuperare. Spania va ieşi din recesiune cu un an în urma economiilor zonei euro, notează şi „ABC“, care se bazează pe raportul OCDE, unde se precizează că ţara, deşi a intrat în recesiune cu un trimestru mai târziu, va ieşi din această perioadă cu un an mai târziu decât celelalte state ale zonei euro. În plan economic intern, cotidienele spaniole de vineri publică din nou reacţii şi analize referitoare la situaţia şomajului ori a creşterilor fiscale preconizate de executivul central. Astfel, „El Pais“ notează că rata ridicată a şomajului şi ajutoarele puse în aplicare de executiv ca măsuri excepţionale în aceste condiţii vor afecta bugetul de stat pentru 2010 în aşa măsură încât ministerele vor primi anul viitor cu 15 miliarde de euro mai puţin. Guvernul nu va creşte impozitele percepute societăţilor de investiţii ale celor mai bogaţi, scrie „El Mundo“, precizând că ministrul Economiei Elena Salgado se teme de o pierdere a capitalurilor dacă aceste companii cotizează cu mai mult de 1%.