Ediţie jubiliară a Târgului ECOAGRIS

Data: 09 Iunie 2011

În Parcul parohiei Toma Cozma din Iaşi va debuta mâine cea de-a X-a ediţie a Târgului de produse naturale, ecologice şi tradiţionale, ECOAGRIS, organizată de Bioma Agro Ecology Co. Ediţia jubiliară a târgului va da posibilitatea ieşenilor să participe la cursuri gratuite de gătit, degustări de produse, manifestări cu obiceiuri populare româneşti ş.a. Deschiderea oficială a târgului va avea loc mâine, la ora 13:00, şi va fi precedată de cursul gratuit de gătit prăjituri tradiţionale, la care sunt invitaţi elevi, studenţi şi copii. De la ora 13:30 va fi organizat un spectacol de obiceiuri populare româneşti, prin participarea unui grup de copii şi artişti din Maramureş. "Având ca scop promovarea unui stil de viaţă sănătos şi ecologic, ECOAGRIS - Târgul pentru sănătatea Ta reuneşte importanţi producători, procesatori şi furnizori de servicii în domeniul produselor naturale, tradiţionale şi ecologice, din multe judeţe ale ţării, bucurându-se în mod constant de o bună receptivitate în rândul cumpărătorilor, prin produsele de calitate etalate în cadrul standurilor, dar mai ales prin facilitarea întâlnirii directe dintre producători şi consumatori şi prin punerea în valoare a minunatelor tradiţii folclorice româneşti, în ambientul generos al parcului parohial", a declarat, pentru Radio TRINITAS, Vasilica Onofrei, consilier în Relaţii Publice la Bioma Agro Ecology Co, care a amintit că publicul va putea găsi la ECOAGRIS diferite produse de calitate, alimente bio şi tradiţionale. (C. Ciofu)