Editorial: Pop-cultura ortodoxă

Să fii astăzi creştin (dar chiar să fii!) e un act aproape eroic. E de-a dreptul traumatizantă lumea contemporană (mai ales cea urbană) pentru cineva care-şi orientează viaţa după alte principii decât cele impuse tiranic (deşi cu zâmbetul pe buze), prin maşinaţiuni abile, de obsedantul nostru secol. Parcă totul e croit astăzi în răspărul valorilor şi bunului simţ creştin, consumerismul hrănind copios toate pornirile infraumane, dar pe care sfinţii de odinioară le numeau, fără nici o ezitare, păcate capitale, dezumanizante.

Un suflet mai sensibil îşi găseşte cu greu un loc în cetăţile oamenilor de astăzi. Tot ce ţine de peisajul citadin îl răneşte: căutătura sumbră şi pierdută a unora dintre semeni, indiferenţa care circulă mereu cu pas grăbit, bannerele şi panourile publicitare care stau agăţate ca nişte demoni ispititori de blocuri şi de stâlpii de electricitate. Până şi înfăţişarea automobilelor mai recente are ceva agresiv, ameninţător în linia şi forma ei. Şi totuşi, există momente când aceste constatări şi temeri nu se mai verifică. De exemplu, marile pelerinaje din octombrie, de la Iaşi şi Bucureşti, când putem vedea o altă faţă a României, în general, şi a lumii citadine, în special. În astfel de împrejurări, constaţi cu bucurie că sarea pământului nu a dispărut, chiar dacă aerul vremurilor noastre răspândeşte un iz nu tocmai proaspăt. Ţi se umple inima când vezi că, pentru aşa amar de lume, sfinţenia e atât de importantă. Dar ce se întâmplă cu oamenii aceştia după ce sărbătorile iau sfârşit, după ce raclele cu sfinţi se reîntorc în biserici, iar ei se împrăştie, din nou, în mulţimea pusă pe indiferenţă? Ce-i mai întăreşte, ce le mai hrăneşte sufletele? Liturghia de duminică? Desigur. Dar sunt suficiente, oare, doar câteva ore pentru o întreagă săptămână? Cuvântul lui Dumnezeu nu este sufocat apoi de jurnalele şi talk-show-urile TV, de aceeaşi obsedantă muzică repetată la nesfârşit la radiourile comerciale, de bârfa de la intrarea în scara blocului; de fapt, de toată vorbăria fără sens pe care o auzim ori alunecăm în ea? Adevăru-i că puţine, prea puţine, oaze de spiritualitate autentică poţi găsi în viaţa de zi cu zi. De fapt, dacă nu te interesează în mod deosebit, aproape că n-are ce te trezi din iureşul halucinant al timpului care profeţeşte doar că şi mâine e o zi, chiar dacă steluţa de la sfârşit lămureşte cu litere foarte mici, invizibile că ea va fi la fel de cenuşie ca şi ziua de astăzi. Am reflectat, până aici, asupra unei stări de fapt care, pe foarte mulţi dintre noi îi răneşte şi pe care, cu siguranţă, mulţi ne-am gândit cum s-o depăşim. Chiar dacă tonul folosit aduce a resemnare, nu e deloc cazul să deznădăjduim. Modernitatea nu trebuie respinsă şi nici nu e cazul să ne dorim să ne fi născut în alte vremuri. Poate că, mai degrabă, ar trebui să amenajăm viaţa noastră după propriile nevoi şi preferinţe, să fim mai pretenţioşi faţă de ceea ce ne propune lumea şi mai atenţi la ceea ce ne-ar folosi cu adevărat. Poate că e nevoie de o pop-cultură ortodoxă, de o conexiune permanentă la izvorul valorilor autentice, de un continuum spiritual, prin forme de trăire ale pietăţii potrivite ritmului veacului al XXI-lea. Cine „construieşte“ pop-cultura ortodoxă? Cei care se străduiesc să rămână creştini pe durata întregii săptămâni (nu doar duminica), difuz, ceas de ceas, şi care refuză să ia de bune toate mizeriile societăţii; cei care nu vor doar altceva, ci altceva mai bun. Iar pentru aceştia avem o veste bună: Patriarhia Română a înfiinţat Centrul de Presă „Basilica“ - ce include publicaţiile Lumina şi Lumina de Duminică, Radio Trinitas şi noul post de televiziune Trinitas TV - unde respectul pentru Dumnezeu şi om, pentru valorile familiei, pentru bunul simţ şi onestitate vor conta infinit mai mult decât ratingul.