Editura mitropolitană Trinitas este prezentă la „Bookfest 2007“
▲ În cadrul festivalului, Editura Trinitas lansează astăzi volumul „Brâncuşi - sculptor creştin ortodox“ al IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei ▲
Editura Trinitas a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei este prezentă şi în acest an, la cea de-a doua ediţie a Festivalului de carte „Bookfest 2007“, care se desfăşoară începând de miercuri, 6 iunie, până pe 10 iunie, la Bucureşti. La standul editurii pot fi găsite cele mai noi apariţii editoriale: cărţi şi cursuri teologice, pliante şi monografii. „Avem cartea părintelui Constantin Naclad - «Educaţia religioasă în cadrul slujirii preoţeşti», «Taina mărturisirii în riturile liturgice actuale» de pr. prof. dr. Viorel Sava, «Tipicul bisericesc zilnic şi al zilelor de sărbătoare», «Deniile din Postul Mare», precum şi pliante, monografii şi albume“, a declarat pentru Radio Trinitas Daniel Ciobanu, redactor în cadrul editurii. În cadrul Festivalului „Bookfest 2007“, astăzi, de la ora 18.00, va avea loc lansarea volumului „Brâncuşi - sculptor creştin ortodox“, autor fiind Înalt Prea Sfinţitul Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. „Volumul «Brâncuşi - sculptor creştin ortodox» este o reflexie asupra spiritualităţii creştine aşa cum este reflectată în viaţă, gândirea şi opera marelui sculptor Constantin Brâncuşi“, a precizat pr. Nicolae Dascălu, director general al Institutului Cultural Trinitas şi consilier cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor. La cea de-a doua ediţie a festivalului de carte - „Bookfest 2007“ de la Bucureşti sunt prezenţi peste 250 de expozanţi, atât din ţară, cât şi din străinătate. Cu detalii despre festivalul de carte de la Bucureşti, cât şi despre lansarea de astăzi vom reveni în ediţia de luni a ziarului nostru.