Editura Renaşterea, la Festivalul de carte Transilvania
Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a fost prezent la lansările de carte ale Editurii Renaşterea a Arhiepiscopiei, în cadrul Festivalului de carte Transilvania. Evenimentul cultural a avut loc pe scena special amenajată din Piaţa Unirii, din Cluj-Napoca, în prezenţa a numeroşi oameni de cultură, profesori universitari, academicieni, preoţi. IPS Mitropolit Andrei a vorbit despre volumul „S-a dus să-L vadă precum este“, o culegere de studii şi eseuri despre Părintele Sofronie Saharov, lucrare care a ieşit recent de sub tipar, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la trecerea la Domnul a stareţului de la Mănăstirea Essex. Cu acest prilej s-a lansat şi un CD realizat de Radio Renaşterea cu întreaga conferinţă susţinută de părintele Rafail Noica, pe data 30 mai la Cluj-Napoca. Un alt volum lansat de Editura Renaşterea, la Festivalul de carte Transilvania, a fost „Publicistica Mitropolitului Nicolae Colan“ de filologul Alexandru Surdu care a fost prezentat de pof. Elena Abrudan, de la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, secţia Jurnalism din Cluj-Napoca, scriitorul Constantin Cubleşan şi de academicianul Horea Colan. (Andreea Pâgleşan)