Editura Renaşterea, prezentă în parohiile clujene

Data: 14 Octombrie 2014

Editura Renaşterea a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului a iniţiat în luna octombrie a acestui an, proiectul „Editura Renaşterea, în parohiile clujene“.

Prin acesta, membrii editurii doresc să fie mai aproape de credincioşii din Cluj-Napoca prin organizarea de evenimente culturale, precum lansări de carte şi întâlniri cu oameni de cultură, chiar în parohii, în cadrul cărora enoriaşii se vor putea familiariza cu noile publicaţii ale editurii.

Prin proiectul „Editura Renaşterea, în parohiile clujene“ membrii editurii doresc să fie mai aproape de credincioşii din Cluj-Napoca prin organizarea unor evenimente culturale în parohii.

„Acest proiect îşi propune o cât mai largă familiarizare a credincioşilor şi cititorilor clujeni cu Editura Renaşterea. Venim în întâmpinarea lor prin prezenţa noastră, din când în când, în câte o biserică din oraşul Cluj-Napoca, unde lansăm o carte şi cititorii editurii iau contact cu câteva din publicaţiile editurii noastre, printr-un stand amenajat. Este şi un eveniment cultural şi unul misionar, pe care dorim să-l lărgim la nivelul întregii Eparhii. Cartea bună, cartea duhovnicească, însufleţeşte şi aduce luminare minţii; cu acest gând am demarat acest proiect“, a spus părintele Cătălin Pălimaru, directorul Editurii Renaşterea.

Astfel, o primă întâlnire din cadrul proiectului „Editura Renaşterea în parohiile clujene“ a avut loc duminică, 12 octombrie, în Parohia „Înălţarea Domnului“ din Cluj-Napoca.

De asemenea, în ultimii ani, Editura Renaşterea a fost prezentă la cele mai importante târguri de carte care au avut loc în municipiul Cluj-Napoca, prilej cu care au fost lansate ultimele apariţii.

Cărţi pentru cler, studenţi şi public larg

Editura Renaşterea, aflată sub patronajul Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului şi Clujului, publică lucrări religioase şi de cultură, planul editorial având un conţinut diversificat, de la cărţile de cult, de rugăciune, de învăţătură ortodoxă, ce au drept scop familiarizarea cu noţiunile elementare de credinţă, până la operele unor teologi consacraţi (pr. Isidor Todoran, pr. Ene Branişte, pr. Petre Vintilescu, prof. Nicolae Chiţescu, prof. Ioan Zăgrean, Natalia Dinu-Manoilescu, Anca Manolache) sau din prezent - se adresează clerului slujitor, teologilor, dar şi publicului larg. De asemenea, în cadrul Editurii Renaşterea apare lunar Revista „Renaşterea“, organul de presă al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. (Alexandra Andereş)