Editurile Patriarhiei Române la Târgul de carte Gaudeamus

Un articol de: Marius Nedelcu - 21 Noiembrie 2015

Zilele acestea se desfășoară ediția a 22-a a Târgului inter­național de carte Gaudeamus - carte de învățătură 2015, la Pavilionul central Romexpo din București. La acest eveniment cultural sunt prezente și Editurile Patriarhiei Române, care oferă publicului o largă paletă de cărți și alte publicații și produse media. „Editurile Patriarhiei Române oferă o diversitate de titluri pe care noi le-am compartimentat pe categorii: scrieri biblice; carte de cult; carte omiletică și pastorală; carte patristică; manuale și dicționare; carte teologică; colecția «Acatiste și Vieți de Sfinți»; carte de muzică bisericească; carte pentru copii; enciclopedii și albume; produse media. Titlurile pe care le însumează oferta Editurilor Patriarhiei Române se ridică la 1.000.

Recomandăm anul acesta în mod special: «Dicţionarul ierarhilor români şi străini - slujitori ai credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române», o carte necesară pentru toți cei care studiază Istoria Bisericii; apoi avem «Moștenirea brâncovenească de la Mănăstirea Radu Vodă»; «Schitul Vovidenia - altarul din poiana liniștii»; «Chipuri de ieri și de azi în rama veșniciei»; «Liturgica generală», în două volume; «Despre folosul căsătoriei. Despre căsătorie și pofta păcătoasă», scrisă de Fericitul Augustin, și multe alte titluri. Standul Editurilor Patriarhiei Române oferă întotdeauna alt­ceva decât ceea ce găsește pe alte rafturi, îl îndeamnă pe cititor la puțină introspecție și îi oferă lectură de calitate”, a spus părintele consilier patriarhal Mihai Hau, directorul Editurilor Patriarhiei Române. Standul se găsește la Pavilionul central Romexpo, nivelul 2, locul 203. Târgul inter­național de carte Gaudeamus se va încheia duminică, 22 noiembrie.