Educaţia creştină este o investiţie pentru veşnicie
La Mănăstirea Caraiman din judeţul Prahova s-au încheiat ieri lucrările celui de-al cincilea Congres naţional "Hristos împărtăşit copiilor", organizat de Sectorul Teologic-educaţional al Patriarhiei Române şi de Fundaţia World Vision. Participanţii la congres au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care a analizat şi a apreciat activitatea catehetică desfăşurată la nivelul Patriarhiei Române.
Peste 40 de inspectori eparhiali din cuprinsul Patriarhiei Române s-au întâlnit între 11 şi 13 septembrie, împreună cu reprezentanţi de la Sectorul Teologic-educaţional al Patriarhiei Române, la Centrul social-cultural "Sfânta Cruce" de la Mănăstirea "Înălţarea Sfintei Cruci" - Caraiman. Scopul acestei întâlniri a fost analizarea activităţilor catehetice derulate la nivelul Patriarhiei Române pe anul 2012, dar şi pregătirea unor programe noi de catehizare şi educaţie religioasă adresate tinerilor şi adulţilor pentru anul viitor. În primele zile ale congresului au fost prezentate rapoartele de activitate ale fiecărei eparhii în ceea ce priveşte proiectul naţional "Hristos împărtăşit copiilor" şi diferitele programe catehetice şi educative care se desfăşoară în cadrul acestuia. În cadrul lucrărilor de încheiere, activitatea catehetică a Patriarhiei Române a fost analizată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care a participat la discuţiile cu inspectorii eparhiali. "Mulţumim organizatorilor pentru această întâlnire care a adus o experienţă bogată, şi anume lucrarea catehetică în Patriarhia Română, începând cu parohiile, protopopiatele, eparhiile din cuprinsul ei. Ne-am bucurat de propunerile pe care le-aţi făcut pentru etapa următoare, de a implica cât mai mult toate unităţile bisericeşti într-o lucrare mare, nobilă şi de o valoare inestimabilă, educaţia copiilor şi tinerilor. Este o investi-ţie pe termen mediu, lung şi etern, pentru că noi, prin educaţie, vrem să formăm oameni, ce-tăţeni ai patriei pământeşti, dar şi buni creştini, viitori cetăţeni ai Patriei cereşti. Lucrarea catehetică din proiectul naţional "Hristos împărtăşit copiilor", din programele "Alege şcoala", şi "Copilul învaţă iubirea lui Hristos" este o continuare şi completare a lucrării pastorale a Bisericii Ortodoxe Române". Preafericirea Sa a mai spus că programele catehetice nu se adresează exclusiv copiilor şi tinerilor, ci şi adulţii sunt invitaţi şi îndemnaţi să înveţe şi să cunoască adevărurile de credinţă creştine, pentru că educaţia trebuie continuată de formarea duhovnicească. La finalul întâlnirii, Patriarhul României a oferit participanţilor mai multe cărţi de folos în activitatea catehetică. Experienţa bogată şi activitatea frumoasă desfăşurate în cadrul programelor catehetice au fost ilustrate printr-o expoziţie cu lucrări artistice ale copiilor înscrişi în programe catehetice desfăşurate în parohii, cu poze din taberele de creaţie "Licăr de lumină" sau de la premierea tinerilor merituoşi din cadrul diferitelor concursuri naţionale.