Educaţia, cultura şi religia - servicii publice esenţiale
Educaţia, cultura şi religia se numără printre serviciile publice esenţiale la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, fără de care acestea nu pot funcţiona în situaţii de criză financiară sau insolvenţă, potrivit unei hotărâri aprobate marţi de Guvern.
Astfel, lista completă a acestor servicii include impozitele şi taxele locale, evidenţa persoanelor, registrul agricol, amenajarea teritoriului şi urbanism, situaţiile de urgenţă, învăţământ şi servicii auxiliare pentru educaţie, sănătate, cultură, religie, asistenţă socială, alimentarea cu apă şi canalizare, iluminatul public, salubrizarea şi gestionarea deşeurilor.
De asemenea, se adaugă la această categorie producerea, transportul, distribuţia şi furnizarea de energie termică în sistem centralizat, precum şi autorizarea şi avizarea transportului public de călători.
De asemenea, în şedinţa de marţi a Guvernului, a fost aprobată o ordonanţă de urgenţă potrivit căreia cuantumul ajutoarelor pentru încălzirea cu gaze naturale va fi majorat pentru a acoperi creşterea cu 6% a preţului la gazele naturale, iar persoanele şi familiile cu venituri reduse vor primi ajutoare pentru încălzirea cu energie electrică.
Astfel, în perioada sezonului rece 2013-2014, ca urmare a creşterii de preţuri la gaze naturale şi energie electrică, va fi menţinut sistemul actual de acordare a ajutoarelor pentru încălzirea locuinţelor cu energie termică în sistem centralizat.
Familiile sau persoanele cu venituri între 155 lei şi 615 lei/persoană vor primi, în premieră, ajutoare pentru încălzirea cu energie electrică variind între 48 şi 240 lei.
Ancheta socială va fi mijlocul de verificare a îndeplinirii condiţiilor de acordare a ajutoarelor în situaţiile care nu pot fi determinate cu exactitate pe baza documentelor justificative.