„Educaţia media“ ar putea fi predată elevilor în şcoli

Data: 10 Martie 2013

Alexandru Jucan, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), a propus ca printre materiile şcolare să se regăsească şi „Educaţia media“.

„Conform recomandării Consiliului de miniştri al Uniunii Europene şi cu sprijinul Ministerului Educaţiei, am putea introduce între materiile şcolare educaţia media, cu o periodicitate cel puţin lunară, o măsură ce ar avea ca efect îmbunătăţirea calităţii cerinţelor pe care publicul le are de la media“, a afirmat Alexandru Jucan, în cadrul unei dezbateri intitulate „Nu vă uitaţi copiii la televizor“.

Membrul CNA a pledat pentru „un spaţiu audiovizual mai curat“ şi a propus crearea unui fond, prin colectarea unor taxe minime de la posesorii de licenţe, aflat în întregime la dispoziţia radiodifuzorilor, care ar putea fi accesat prin concurs.

„În prezent, se observă cum televiziunea favorizează, în anumite cazuri, comportamentele violente, mai ales la cei tineri, prin trei procese: incitarea la violenţă, adică descoperim cum se face «asta sau cealaltă»; desensibilizarea, adică resimţim un dezgust din ce în ce mai mic faţă de scenele violente şi chiar începe să ne placă şi să dorim o mai bună explicitare în imagini a violenţei, şi, în al treilea rând, aderarea sau, altfel spus, ne identificăm cu unul din personaje şi îi împrumutăm comportamentul“, a avertizat Alexandru Jucan.