„Educaţia tinerilor în spiritul credinţei ortodoxe“ în Protopopiatul Dorohoi

Data: 12 Feb 2009

La biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Protopopiatul Dorohoi a avut loc ieri, 11 februarie a.c., un cerc misionar cu tema: „Educaţia tinerilor în spiritul credinţei ortodoxe“, susţinut de părintele Constantin Muha, directorul Seminarului Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob de la Neamţ“, din Dorohoi. Peste 150 de persoane au participat mai întâi la slujba de sfinţire a apei şi la cea a Sfântului Maslu, care au început la ora 9:00. La finalul celor două slujbe a urmat expunerea temei. „Am considerat că tema aleasă este de interes tocmai pentru faptul că vin foarte mulţi tineri la biserică. Cei peste 150 de participanţi au ascultat cu mare plăcere tema din cadrul acestui cerc misionar. Problemele care au fost puse în discuţie s-au referit la cei trei factori principali în educaţia unui, şi anume familia, şcoala şi biserica, fiecare cu atribuţiile şi obligaţiile pe care le are. Colaborarea dintre cei trei factori înseamnă o deplinătate a împlinirii unui tânăr“, a relatat pr. Stelian Ciurciun, protopop al Protopopiatului Dorohoi. (C.C)