Educaţie cinematografică pentru elevi
Cel mai longeviv proiect de educaţie cinematografică pentru elevi din România, EducaTIFF, ajuns la a zecea ediţie, începe în acest an cu ediţia specială „EducaTIFF - Şcoala Altfel”, în perioada 26-30 martie, la Cinema Victoria din Cluj-Napoca.
În cele 5 zile de program, vor fi 10 proiecţii de filme educative, selectate pe diferite grupe de vârstă, astfel încât elevi din toate clasele primare, de gimnaziu şi de liceu să poată fi prezenţi la cel puţin o proiecţie. Cei mai tineri cinefili (categoria de vârstă + 6 ani) au parte de două premiere: „Aventuri fără pereche”/ „The Oddsockeaters” şi „Peter Iepuraşul”/ „Peter Rabbit”.
Pentru elevii din clasele mai mari, selecţia EducaTIFF - Şcoala Altfel include „Vara lui 1993”/ „Summer of ‘93”; „Pe roţi”/ „On wheels” şi „Avril şi lumea prefăcută”/ „April and the Extraordinary World”, iar pentru liceeni recomandările sunt „Breaking News” şi „Atelierul”/ „L’atelier”. Participarea se va face pe bază de rezervare la adresa de email educatiff@tiff.ro.
Lansat în 2009 sub umbrela Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), EducaTIFF a perseverat an de an în a le deschide copiilor şi adolescenţilor apetitul pentru filme din toate colţurile lumii şi a le oferi ocazia să-şi exprime propriile idei despre creaţiile cinematografice, fie prin dezbateri, fie prin competiţii dedicate.