Educaţie muzeală la Complexul Muzeal Moldova
Complexul Muzeal Naţional Moldova derulează, până în în luna martie, un proiect de pedagogie muzeală care îşi propune să promoveze protejarea obiectelor de patrimoniu prin conştientizarea publicului vizitator tânăr prin intermediul unor studii de caz.
Până la sfârşitul lunii martie 2012, Complexul Muzeal Naţional Moldova Iaşi - Centrul de Cercetare şi Conservare-Restaurare a Patrimoniului Cultural, în parteneriat cu Colegiul Naţional Iaşi şi Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" Iaşi - Facultatea de Istorie, desfăşoară proiectul de pedagogie muzeală intitulat "Ferestre către patrimoniul cultural. Textile salvate prin restaurare-conservare".
Proiectul propune promovarea protejării obiectelor de patrimoniu prin conştientizarea publicului vizitator tânăr, atât în ceea ce priveşte caracterul perisabil al patrimoniului cultural, cât şi a activităţii de conservare-restaurare efectuată în scopul salvării şi perpetuării acestuia pentru generaţiile prezente şi viitoare. "Proiectul vizează sensibilizarea publicului tânăr (elevi şi studenţi) asupra importanţei cunoaşterii şi protejării patrimoniului cultural supus, inerent, pericolului de a fi distrus sau diminuat, precum şi ruperea graniţelor ce despart muzeul de publicul tânăr, nespecializat, prin suscitarea interesului pentru cunoaşterea obiectelor de patrimoniu. De asemenea, se doreşte exploatarea potenţialului pedagogic al obiectelor textile de patrimoniu prin utilizarea acestora ca sursă de predare şi învăţare", se arată într-un comunicat.
În cadrul proiectului vor avea loc mai multe prezentări sub forma unor studii de caz la Colegiul Naţional Iaşi, care vor oferi informaţii privind starea de conservare şi procesele de restaurare aplicate unor piese textile aparţinând patrimoniului cultural.