Educaţie pentru sănătate
Începând cu luna iulie, Centrul de Incluziune Socială al Arhiepiscopiei Aradului derulează programul intitulat "Educaţie pentru sănătate", adresat persoanelor private de libertate (femei) din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Arad. Programul se desfăşoară în cadrul proiectului "Implicarea clerului şi a membrilor comunităţilor parohiale ortodoxe în dezvoltarea de proiecte sociale la nivelul Mitropoliei Banatului şi Arhiepiscopiei Alba Iuliei".
Scopul programului vizează formarea unui mod de viaţă sănătos, bazat pe respectarea regulilor de igienă individuală şi colectivă. Tematica abordată a fost împărţită în 13 şedinţe, care sunt derulate pe parcursul a şase săptămâni, cu o frecvenţă de două şedinţe pe săptămână, grupurile fiind formate din maximum 10 persoane. "Pentru orice om privarea de libertate constituie o situaţie deosebită. Mediul închis, spaţiul limitat, lipsa de mişcare, stresul şi tensiunile acestui loc sunt doar câţiva factori care fac din sănătatea fizică şi mentală a persoanelor private de libertate un aspect important, uneori vulnerabil al vieţii de detenţie", ne-a declarat prof. Carmen Crişan, consultant pentru incluziune socială în cadrul Arhiepiscopiei Aradului. Din aceste motive, menţinerea sănătăţii fizice şi spirituale capătă o mare importanţă în aşezămintele penitenciare, mai ales că aici se reunesc persoane care provin din medii sociale variate, unele cu o educaţie sanitară precară, nu întotdeauna cu preocupări privind sănătatea, igiena şi prevenirea unor boli, a explicat Carmen Crişan. "Pentru menţinerea sănătăţii colectivităţii din unităţile de detenţie este necesar ca persoanele private de libertate să primească minimum de cunoştinţe privind riscurile la care se pot expune, măsurile preventive de combatere a unor boli, noţiunile de prim ajutor. Totodată, trebuie să conştientizeze importanţa schimbării unor comportamente de risc", a mai spus consultantul pentru incluziune socială. În cadrul cursului sunt oferite participantelor private de libertate, prin sponsorizare, produse de îngrijire personală. Dorinţa Centrului de Incluziune Arad, după cum afirmă Carmen Crişan, se îndreaptă în viitor spre iniţierea, susţinerea şi valorificarea şi a altor cursuri care să vină în sprijinul deţinuţilor din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Arad. (Pr. Vasile Pop)