Educație prin joc și joacă

Data: 26 Noiembrie 2024

Asociația pentru Educație Digitală Bigger Picture, în parteneriat cu Primăria Municipiului București, a lansat expoziția interactivă „mă­BUCURcăEȘTI”, por­nind de la premisa că investiția în educația copiilor este și o investiție în viitorul sustenabil al Capitalei. Organizată la Casa Filipescu Cesianu de pe Calea Victoriei nr. 151, evenimentul expoziţional oferă copiilor un cadru ideal pentru a descoperi ce înseamnă un oraș mai prietenos cu mediul. Decorul este realizat în cea mai mare parte din carton și elemente ­reciclate, încurajând vizitatorii să interacționeze cu fiecare element în parte, folosindu-și simțurile tactil, auditiv, vizual. 

Proiectul combină tehnologia digitală cu învățarea interactivă și implică dezvoltarea unei instalații digitale care le permite copiilor să exploreze diferite aspecte ale mediului înconjurător, să înțeleagă importanța protecției acestuia și să descopere soluții sustenabile într-un mod captivant și educativ. 

Pe lângă partea digitală, expoziția include şi ateliere de educație ecologică, activități care să stimuleze creativitatea și spiritul de echipă al copiilor. Micuții vor putea proiecta orașul din viitor pe care și-l doresc și se vor echipa corespunzător pentru a construi fundația unor clădiri spectaculoase, având la dispoziție materiale reciclabile. La final, fiecare va putea planta o dorință la baza unui copac-simbol ce va duce mai departe ideea lor.

„Educația ecologică a copiilor are un efect multiplicator în societate. Copiii bine informați vor influența și comportamentul familiilor, contribuind la formarea unei culturi generale de respect pentru mediul înconjurător. Aso­ciația noastră dezvoltă de peste 4 ani proiecte cu focus pe educația de mediu, așa că expo­ziția aceasta este un pas firesc de apropiere față de publicul care ne urmărește”, a declarat Măriuca Mihăilescu, inițiatoarea proiectului. 

Expoziția „măBUCURcăEȘTI” va putea fi vizitată până în 20 decembrie 2024, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 10:00-17:30. (A.D.)