Educație și cultură: Concert de Crăciun la Filarmonica din Botoşani

Data: 14 Decembrie 2010

Vineri, 17 decembrie, începând cu ora 18:30, Filarmonica din Botoşani prezintă concertul "Bună Sara lui Crăciunu", spectacol dedicat sărbătorii Naşterii Domnului. În prima parte, Orchestra Simfonică sub bagheta dirijorală a maestrului Bogdan Chiroşcă va interpreta, între altele, Pastorale din Concerto grosso op. 6, nr. 8 - Fatto per la Notte din Natale (A. Corelli), Aria din Suita pentru orchestră nr. 3, în re major de J. S. Bach, Colindă din Suita Divertisment rustic - Sabin Drăgoi sau Şapte colinde, pentru alămuri şi orgă (electronică), de Şerban Nichifor. În partea a doua vor interpreta colinde formaţiile corale ale Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sf. Gheorghe" din Botoşani: Corul Bărbătesc "Biruitorii", grupul "Doruleţul", grupul psaltic "Filotheos".