Educație și cultură: Elevii din 32 de şcoli sucevene au vacanţă prelungită
Peste 3,2 milioane de elevi şi preşcolari din întreaga ţară reiau cursurile astăzi, 5 ianuarie. Excepţie fac elevii din comunităţile din judeţul Suceava care sărbătoresc Crăciunul pe rit vechi, conducerile unui număr de 32 de şcoli solicitând Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava prelungirea vacanţei. Potrivit IŞJ Suceava, orele vor fi recuperate ulterior, cel mai probabil în zilele de sâmbătă. Cursurile semestrului I se vor desfăşura până vineri, 28 ianuarie 2011, când elevii vor intra în vacanţa intersemestrială, programată în intervalul sâmbătă, 29 ianuarie 2011-duminică, 6 februarie 2011. Semestrul al II-lea va avea o singură vacanţă, de primăvară, în intervalul 16 aprilie 2011-25 aprilie 2011. Cursurile semestrului al II-lea vor reîncepe, marţi, 26 aprilie 2011, şi se vor încheia vineri, 17 iunie 2011. Potrivit unui ordin al ministrului Educaţiei, "în situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climaterice locale speciale şi de specificul şcolii", inspectoratele şcolare pot aproba, la cerere, modificări ale structurii anului şcolar, "însă în condiţiile asigurării numărului de zile de cursuri (177), precum şi a posibilităţii ca toţi elevii să participe, fără restricţii, la examenele de bacalaureat şi de absolvire".