Educaţie şi cultură: Elevii nu sunt pregătiţi pentru Bacalaureat
Rezultatele simulării examenului de bacalaureat la care au participat 4.500 de elevi din judeţul Iaşi ne dezvăluie o pregătire precară în rândul liceenilor. La mai puţin de două luni de la data la care se va susţine examenul de maturitate, procentul de promovabilitate a fost puţin peste 40%.
Elevii claselor terminale de liceu au participat săptămâna trecută la simularea examenului de bacalaureat, din totalul celor 6. 757 de elevi înscrişi în clasa a XII-a la nivelul judeţului Iaşi, doar 4.515 participând la simulare. Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar al Judeţului, procentul general de promovabilitate a fost de 40,39%. "Această simulare a fost bine-venită, iar elevii au avut ocazia să-şi verifice nivelul de cunoştinţe. În aceste condiţii, există şanse ca, în vara acestui an, procentul real de promovabilitate la Bacaluareat să fie de peste 40%", a declarat doamna prof. Sabina Maria Manea, purtătorul de cuvânt al IŞJ Iaşi. Potrivit aceleiaşi surse, nicio unitate şcolară nu a reuşit să obţină procentul de promovabilitate de 100%. Dacă cinci unităţi de învăţământ au obţinut procente de peste 90%, elevii a şapte şcoli au reuşit "performanţa" de a nu promova nicio o probă, încheind simularea cu o rată a promovabilităţii de 0%. De asemenea, patru unităţi şcolare au obţinut procente de promovabilitate cuprinse între 70 şi 90%, 33 de unităţi din 52 participante la simulare au obţinut un procent total de promovabilitate situat sub 50%, iar 26 de unităţi şcolare au obţinut un procent de promovabilitate de sub 30%. Anul trecut, la prima sesiune a Bacalaureatului, promovabilitatea a fost de 54,62%, faţă de 72,61% cât a fost în 2009 înainte de contestaţii. Anul acesta, înscrierea candidaţilor la prima sesiune de examen, iunie-iulie, se va face în perioada 23-27 mai, 27 mai fiind şi ultima zi de cursuri pentru liceenii de clasa a XII-a/a XIII-a. În perioada 6-8 iunie va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A, iar elevii care au studiat în limba maternă vor susţine evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în perioada 8-10 iunie - proba B. Între 13 şi 17 iunie vor fi evaluate competenţele digitale - proba D, iar între 20 şi 23 iunie, absolvenţii de liceu vor susţine proba C - Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională. Examenele scrise vor debuta pe 27 iunie, cu proba la Limba şi literatura româna - proba E)a), în următoarea zi, 28 iunie, fiind programată proba E)b) - Limba şi literatura maternă. Urmează susţinerea probei obligatorii a profilului - 29 iunie - şi proba la alegere a profilului şi specializării - 1 iulie. Pe data de 3 iulie 2011 vor fi afişate primele rezultate, candidaţii nemulţumiţi de notele obţinute având posibilitatea ca, a doua zi, să depună contestaţii. Pe 8 iulie vor fi afişate rezultatele finale a primei sesiuni a examenului de bacalaureat. Elevii care nu au obţinut note de trecere sau cei care nu au intrat în Bacalaureat din cauza corigenţelor vor avea o a doua şansă în sesiunea august-septembrie, care se va desfăşura în perioada 22 august-2 septembrie.