Educație și cultură: Ministerul Educaţiei cere primăriilor să deconteze naveta profesorilor
Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Oana Badea, a cerut, joi, autorităţilor locale să sprijine mai mult comunitatea şcolară. Potrivit demnitarului, una dintre măsurile de susţinere a actului educaţional într-o comunitate este decontarea navetei dascălilor, prevăzută de noua Lege a educaţiei.
Autorităţile locale au fost solicitate de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS), prin vocea secretarului de stat Oana Badea, să facă demersurile necesare pentru decontarea navetei cadrelor didactice, aşa cum prevede legea. "Susţinerea acestui decont este esenţială şi trebuie făcută de autorităţile publice locale. Aşa prevede legea. Pe de altă parte, invocarea unui argument de tipul "nu există resursă pentru decontul navetei" mi se pare uşor puerilă, pentru că în acel moment declari public că nu ai nevoie de resursă calificată la şcoala din comunitatea ta", a afirmat Oana Badea. Ea a susţinut că autorităţile locale trebuie să sprijine "mai atent" comunitatea şcolară, pentru că ea nu este formată doar din profesori, ci şi din părinţi şi bunici. "Eu cred că trebuie să fie mult, mult mai apropiaţi, din acest punct de vedere, de comunitatea şcolară cei din autorităţile publice locale. Nu e un avertisment, e o rugăminte să colaborăm, dar să-i sprijinim pe colegii noştri profesori în decontarea navetei", a spus Oana Badea. Potrivit unui ordin ministerial privind aplicarea Legii Educaţiei Naţionale, cadrele didactice care nu au domiciliul în localitatea unde predau şi cărora autorităţile locale nu le pot asigura o locuinţă corespunzătoare beneficiază de decontarea navetei între localitatea de domiciliu şi cea unde lucrează. Astfel, dacă între cele două localităţi nu există mijloace de transport în comun, se decontează contravaloarea a 7,5 litri de benzină Premium la 100 de kilometri parcurşi. În cazul în care mai mulţi profesori circulă cu un singur autoturism, decontarea se face numai proprietarului maşinii. Dacă între localitatea de domiciliu şi cea unde lucrează există mijloc de transport în comun, se decontează valoarea abonamentului, indiferent dacă profesorul merge cu respectivul mijloc sau cu maşina, mai arată ordinul MECTS.