Educație și cultură: Nominalizaţi la Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“
În cadrul Zilelor Mihai Eminescu, eveniment cultural de mare anvergură care se desfăşoară în fiecare an de ziua poetului nepereche la Botoşani şi Ipoteşti, se va decerna şi Premiul Naţional de Poezie "Mihai Eminescu". Pentru anul 2011, juriul condus de preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu, a desemnat deja cei cinci nominalizaţi: Ion Mircea, Vasile Vlad, Nicolae Prelipceanu, Dinu Flamând şi Ovidiu Genaru. Vasile Vlad, Ion Mircea, Nicolae Prelipceanu şi Dinu Flămând au făcut parte şi din lista nominalizaţilor ediţiei de anul trecut a Premiului Naţional de Poezie "Mihai Eminescu". Poetul care va beneficia de marele premiu pentru Opera Omnia va primi trofeul concursului, titlul de cetăţean de onoare al municipiului Botoşani, precum şi un premiu în bani. Printre laureaţii de până acum ai concursului se numără Mihai Ursachi, Gellu Naum, Cezar Baltag, Ileana Malancioiu, Ana Blandiana, Mircea Ivănescu, Cezar Ivănescu, Constanţa Buzea, Şerban Foarţă, Dorin Tudoran. În zilele de 14 şi 15 ianuarie vor avea loc ample manifestări dedicate împlinirii a 161 de ani de la naşterea "Luceafărului poeziei româneşti": lansări de carte, colocvii, documentare şi expoziţii.