Educaţie şi cultură: Târg naţional de ceramică la Iaşi
În perioada 1-3 iulie va avea loc a XXIX-a ediţie a Târgului Cucuteni 5000, cel mai important târg naţional de ceramică tradiţională din România. Manifestarea, devenită una de tradiţie, se va derula în Parcul Copou, ieşenii şi turiştii fiind aşteptaţi să admire obiecte de ceramică din toate colţurile ţării. În aceeaşi perioadă, în Parcul expoziţiei se va desfăşura şi Târgul Meşteşugarilor, un eveniment aflat la a XII-a ediţie, care va întâmpina vizitatorii cu produse de artizanat şi suveniruri.