Eforturi pentru accelerarea atragerii de bani europeni

Data: 26 Mai 2023

În urma unei recomandări a Comisiei Europene care se referă la necesitatea ca România să asigure absorbţia eficientă a banilor europeni, guvernul a aprobat o ordonanță care urmărește atragerea ultimelor 5 miliarde de euro disponibile din exercițiul bugetar 2014-2020. Actul normativ prevede, printre altele, că persoanele vulnerabile care au primit sprijin pentru încălzire vor beneficia gratuit de izolarea termică a locuinţelor și că unităţile de cult vor putea accesa fonduri europene pentru reabilitarea patrimoniului istoric. 

Ordonanţa de urgenţă aprobată miercuri introduce noi reglementări în domeniul proiectelor finanţate din bani europeni, pentru a atrage cele 5 miliarde de euro încă accesibile, până în decembrie, din perioada 2014-2020, dar şi pentru a facilita accesul rapid la fondurile Politicii de Coeziune aferente perioadei 2021- 2027, în valoare de 46 de miliarde de euro.

Actul normativ are și „două modificări ce vor avea un puternic impact social. Pe de-o parte, pentru persoanele vulnerabile care au primit sprijin pentru plata facturilor la încălzire, reabilitarea termică a locuinţelor se va face gratuit, fără taxare în acest sens. Mai mult, vom permite accesul unităţilor de cult la fonduri europene pentru reabilitarea patrimoniului istoric”, a declarat ministrul investiţiilor şi proiectelor europene, Marcel Boloş, citat de Agerpres.

„În privința fondurilor europene, pentru că am văzut deja recomandările Comisiei Europene publicate astăzi (miercuri, n.r.), inclusiv pentru România, (...) estimările guvernului arată că peste 90%, poate chiar 95% din aceste fonduri vor fi folosite. Sunt 5 miliarde de euro (din exercițiul bugetar precedent, n.r.) care mai sunt de cheltuit în acest sens, dar, să nu uităm, este vorba și de cele 46 de miliarde de euro aferente Politicii de Coeziune pentru 2021-2027”, a afirmat, la rândul său, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, la finalul ședinței de guvern.

Recomandările Comisiei Europene pentru România la care se referă oficialul guvernamental sunt în număr de trei și au fost formulate miercuri, în cadrul Pachetului de primăvară al Semestrului European 2023.

Prima recomandare pentru țara noastră este aceea de a derula politici fiscale care să încheie situaţia de deficit public excesiv până în 2024, iar printre măsurile sugerate se numără sistarea sprijinului pentru plata facturilor la energie până la finele anului, menținerea investiţiilor publice şi asigurarea absorbţiei eficiente a granturilor din PNRR, dar şi a altor fonduri europene, mai ales pentru tranziţia ecologică şi digitală. 

Cea de-a doua recomandare vizează asigurarea unei guvernanţe eficiente şi întărirea capacităţii administrative pentru a permite implementarea rapidă a PNRR, iar cea de-a treia recomandare este reducerea dependenţei de combustibilii fosili şi accelerarea tranziţiei la energia verde. (C. Z.)