Elefanţii africani, ameninţaţi cu dispariţia până în 2020
Elefanţii africani sunt în pericol să dispară de pe glob până în 2020, din cauza faptului că sunt ucişi în masă pentru fildeş, potrivit unui studiu realizat de cercetători din Statele Unite. Samuel Wasser, de la Universitatea din Washington, a indicat că rata de dispariţie a elefanţilor africani, în urma braconajului, este de 8%, în creştere faţă de cea de 7,4% înregistrată în 1989, când s-au impus restricţii pe comerţul internaţional cu fildeş. Rapoarte recente au indicat că cererea pentru fildeş a crescut în unele locuri din lume, precum China, Japonia şi Statele Unite. Wasser şi colegii săi care au colaborat la acest studiu au avertizat că, fără o presiune publică care să asigure întărirea măsurilor antibraconaj, marile grupuri de elefanţi africani care mai există vor dispărea în decurs de o decadă. În anii â80, în lume existau aproximativ 1 milion de exemplare, cu 70.000 de elefanţi ucişi anual. În prezent, în lume mai există mai puţin de 470.000 de exemplare.
Wasser a spus că pierderea animalelor are un impact negativ asupra ecosistemului lor şi asupra altor elemente din faună care depind de acesta. La acestea se adaugă şi pierderile.