Elena Farago, Nicolae Iorga şi 1907 în Mehedinţi

Eveniment de importanţă primordială în istoria ţării, Răscoala din 1907 nu putea rămâne fără ecou în sufletul scriitorilor şi publiciştilor. Un merit deosebit, şi el trebuie subliniat ca atare, îl au scriitorii care au fost martorii tragicului eveniment: G. Coşbuc, Al. Vlahuţă, N.D. Cocea, Panait Cerna, D. Anghel şi Şt.O. Iosif, I.L. Caragiale, N. Iorga, Paul Bujor. Împreună cu aceştia, Elena Farago se alătură cauzei celor mulţi nu numai cu pana, ci luând parte activ la ameliorarea suferinţei şi îmbunătăţirea soartei.

„Izbucnise revoluţia din 1907 în Moldova şi eu abia sosisem la Craiova. Trăsesem la hotelul «Minerva», de pe balconul căruia priveam în zare cum focul răzmeriţei se aprinde şi în Dolj... La lumina acestui pârjol - disperat strigăt de dreptate socială - am scris poezia «Doina», pe care am trimis-o imediat profesorului Nicolae Iorga, pentru «Neamul Românesc». Numărul în care mi-am publicat poezia a fost confiscat”, mărturiseşte poeta. Scriind această poezie, în martie 1907, cum ne încredinţează şi Nicolae A. Andrei, poeta-cetăţean Elena Farago este prima din literatura română care ia atitudine asupra modului în care „s-a rezolvat” problema răscoalei, problema ţărănească.

Urmează apoi un întreg ciclu, publicat în paginile revistei Ramuri, sugestiv intitulat „Martie-Decembrie 1907”, care „înregistrează seismograf delicat, partea ce inima simţitoare a poetei a luat la suferinţele celor crud încercaţi de asprimea represiunii sângeroase din vremea răscoalelor” (C.D. Fortunescu). Poeziile acestui ciclu, Doina, Rugăciune, Patru Cruci, Seceta, Toamna asta, ca şi o alta, Florile dalbe, fac un aspru rechizitoriu politicii guvernamentale de înăbuşire prin forţă a aspiraţiilor celei mai mari părţi a populaţiei ţării.

Dar poeta nu se opreşte numai la descrierea în versuri a tragicului eveniment. Îndemnată de N. Iorga, ea cutreieră satele Olteniei: Oprişor, Bălăciţa, Tâmna, Gvardiniţa, Rojişte, Brabova, Scăieşti, Cernăteşti, Braloştiţa. Are misiunea ca, pe lângă alinarea suferinţelor, să împartă ajutor bănesc strâns prin subscripţie iniţiată de marele istoric în coloanele „Neamului Românesc”, „de a acoperi o mică parte din marea datorie faţă de nenorociţii aceia”. În judeţele Dolj şi Mehedinţi s-au împărţit peste 1.300 lei, sumă provenită şi de la o parte din muncitorii Şantierului Naval din Turnu Severin şi din încasările concertului Societăţii muzicale „Filarmonica”, prezentat în sala Teatrului Naţional în seara zilei de 9 mai 1907.

Corespondenţa sa cu marele Iorga are darul de a reliefa, pe lângă prietenia celor doi scriitori, aspecte din cele mai tragice asupra celor care au avut cutezanţa de a cere pământ şi libertate: „Revolta este dureroasă împotriva a tot ce este lege şi soartă, n-am simţit-o cât de mult poate să înfrângă până astăzi. Închipuiţi-vă o sută nouă case arse. La cei mai mulţi, nu le-a rămas nimic, nimic, decât doar doi, trei pari, jumătate tăciune, pe care i-au pus cruce în bătătură şi asupra lor şi-au făcut, din paie şi cârpe, un fel de coteţe în care stau îngrămădiţi cu femei şi copii. Şi era ieri, domnule Iorga, o vreme rea şi rece şi bătea vântul aşa de tare, că le zbura paiele care le erau adăpostul. Şi se uitau bătrânii care au muncit o viaţă întreagă ca să-şi înjghebeze cei patru pereţi, necuprinşi şi murdari, la adăpostul cărora puteau să-şi plângă nevoile, se uitau la rotocoalele de cenuşă şi fărâme de tăciuni care le ştiu spune atâtea”.

La 9 iulie 1907, poeta consemnează: „La Braloştiţa, eram în primărie când a venit preceptorul cu o grămadă de scoarţe şi pânzeturi sechestrate de pe la ţărani pentru bir şi pentru datoriile pe porumbul pe care l-au luat de la stat. Legea e lege: n-au plătit, îl sechestrează. Dar unde nu te lasă inima să te pleci legii e că se urmăresc nenorocitele rămase văduve de pe urma revoltelor pentru banii ce-i datorau cei ucişi. Da de unde să plătească o nenorocită ca aceea care plângea şi-mi spunea mie ieri? De unde să plătească, când ea nu are nici un ban? Când mâinile îi sunt ca şi legate de cei doi-trei copii mărunţei pe care îi are?”

Observaţiile poetei, directe şi pertinente, se constituie în pagini de autentică istorie. Cele câteva situaţii-limită ale condiţiei umane sunt elocvente în demonstrarea cauzelor şi urmărilor răscoalei, în explicarea acestui asalt asupra nedreptăţii. Scrisorile expediate din Craiova continuă această spovedanie asupra suferinţei ţăranilor, relatare veridică a incredibilei realităţi: „La Scăieşti mi-au adus în car pe un nenorocit căruia i-au tăiat piciorul (a fost rănit), om în floarea vârstei, cu trei copii. Plângeau în car şi povesteau cum a fost. Ce să vă spun? Atâtea lacrimi, atâta durere am văzut şi ieri şi în toate zilele în care m-am dus până acum. Şi dacă aş povesti de fiecare în parte ce mi-a spus: Ştiu că aste nu schimbă nimic... din nimic!” „Ieri - continua poeta într-o altă scrisoare - am fost în comuna Cernăteşti, unde au fost douăzeci şi unu împuşcaţi. Am dat bani la 13 văduve şi un moş bătrân, care mi-a venit tocmai când mă urcam în trăsură să plec. I-au împuşcat băiatul, care le era singurul sprijin, lui şi babei. Şi era atâta durere în plânsul bietului moşneag... Mai bine mă împuşca pe mine... Săracu, a rămas atât de orfan în sărăcia lui... mult mai orfan decât copiii care au cel puţin mame.”

Faptele, atitudinea sa directă nu puteau să nu atragă atenţia autorităţilor şi să rămână fără urmări. Sub pretext că n-are cu ce proba identitatea, este arestată la Gvardeniţa-Mehedinţi, dar adevăratul motiv poeta îl sesizează: „După câte am înţeles din vorba lor, primiseră ordin confidenţial privitor la o cucoană care umblă prin sate să împartă bani ţăranilor, şi care cucoană în realitate ar fi ofiţer deghizat”. Numai intervenţia energică a lui Iorga avea să ducă la eliberarea soţilor Farago, istoricul care avea să scrie despre activitatea socială a poetei: „N-am cuvinte să vă mulţumesc pentru ce-aţi făcut. Sunteţi dintre acei puţini scriitori care au sufletul talentului lor”. Poeta revine în capitala Băniei prin gara Tâmna, unde şi acolo au fost împuşcaţi ţărani răsculaţi. Este o caracterizare cât se poate de exactă şi ea dă adevărata dimensiune a acestei artiste-cetăţean.