Elevi de la Colegiul Naţional „M. Sadoveanu“ - Paşcani, participanţi la Concursul naţional de proiecte antidrog „Împreună“
Una dintre principalele probleme actuale ale societăţii româneşti o constituie creşterea cererii de droguri, în special în rândul tinerilor. Deoarece Şcoala joacă un rol fundamental în prevenirea comportamentelor dăunătoare, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi-a asumat, în cadrul Strategiei Naţionale Antidrog, o serie de obiective specifice la capitolul de prevenire a consumului de tutun, alcool şi droguri. Între activităţile asumate se numără şi realizarea unor proiecte naţionale de prevenire, care să se adreseze unui număr cât mai mare de copii şi tineri.
Concursul de proiecte antidrog „Împreună“ se bazează pe trei principii eficiente ale luptei împotriva drogurilor: lucrul în echipă, educaţia între egali, voluntariatul. De aceea, elevii de la Colegiul Naţional „M. Sadoveanu“ - Paşcani au luat atitudine şi au hotărât să participe la concursul antidrog „Împreună“ cu Proiectul „Un pas din impas!“, pentru a trage un semnal de alarmă în rândul tinerilor de a nu se lăsa pradă tentaţiilor. Aşadar, în perioada 26-31 august 2014, la Eforie Sud - Constanţa, s-a derulat etapa naţională a celei de-a XI-a ediţii a Concursului naţional de proiecte cu tematică antidrog „Împreună“ organizat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, concurs la care au participat toate judeţele, printre care şi jud. Iaşi, reprezentat de Colegiul Naţional „Mihail Sadoveanu“ - Paşcani.
Evenimentul a fost proiectat pe considerente de performanţă, competitivitate şi ingeniozitate, pe parcursul unor probe complexe, iar provocarea a fost pe măsură. Astfel, echipele s-au confruntat în contextul a nu mai puţin de cincisprezece ateliere de lucru, opt fiind obligatorii, printre care s-au regăsit domeniile: teatru, antidrog, tir, comunicare, creativitate, origami, quilling, muzică, dans etc.
O altă etapă de competiţie a constat din realizarea unui poster în timpul concursului, urmată de prezentarea proiectului iniţiat şi derulat în şcoală pe parcursul anului şcolar. Cea mai complicată misiune, în termeni de efort fizic, sincronizare, secvenţialitate şi spontaneitate a fost parcurgerea traseului aplicativ, care i-a provocat pe tineri la trecerea unor probe inspirate dintr-o poveste scrisă de juriu. Juriul a întrunit 15 formatori şi inspectori naţionali care au evaluat performanţa fiecărui echipaj. La această probă, echipajul din Iaşi, format din Maria-Gabriela Grigoriu, Plaiu Vlad, Ştefan Bolotă şi Bianca Cîtiea, elevi în clasa a IX-a la Colegiul Naţional „M. Sadoveanu“ Paşcani, coordonat de prof. Dimitriu Sîrghie Vasilica, s-a clasat pe locul III, impresionând atât publicul larg, cât şi pe reprezentanţii juriului, iar în faza finală s-a clasat pe locul V din 41 judeţe participante.
Proiectul echipei Colegiului Naţional „M. Sadoveanu“ - Paşcani propune derularea unei campanii de informare, sensibilizare, conştientizare şi responsabilizare a elevilor din ciclul liceal asupra efectelor negative ale consumului de tutun şi alcool şi substanţe etnobotanice asupra stării lor de sănătate, precum şi implicaţiile deosebite în scăderea randamentului şcolar şi a performanţei sportive.
În continuare, echipajul nostru are datoria de a implementa un nou proiect antidrog, din octombrie până în martie anul următor; portofoliu acestui proiect va fi trimis la Palatul Naţional al Copiilor până la 1 aprilie 2015, va fi jurizat şi primele trei clasate vor participa la stagiul de formare următor, pentru a împărtăşi colegilor lor mai mici experienţa realizării unui proiect deosebit. Ne propunem să-i informăm pe tineri cu tot ce este necesar pentru a-i determina să nu ajungă în situaţia de a consuma droguri, să găsim soluţii cât mai eficiente în acest scop, să luptăm pentru dreptul la viaţă.
„Deşi am avut experienţa altor tabere şi proiecte de acest gen, aceasta m-a marcat cel mai mult. Mulţumesc celor ce au făcut acest lucru posibil pentru mine“, ne-a declarat Plaiu Vlad din clasa a IX-a E. La fel, Ştefan Bolotă, din clasa a IX-a E, ne-a spus următoarele: „Acest concurs a fost una dintre cele mai frumoase experienţe de până acum. Am cunoscut oameni extraordinari, alături de care am legat prietenii solide şi pe care nu o să-i uit niciodată. Am fost foarte încântat de activităţile făcute, iar fiecare formator ne-a învăţat multe lucruri frumoase şi interesante. Pentru mine a fost ceva inedit şi sper ca experinţa asta să se repete şi la anul“. (Prof. Dimitriu Sîrghie Vasilica, Colegiul Naţional „Mihail Sadoveanu“ - Paşcani)