Elevi implicaţi în activităţi de voluntariat în parohia clujeană „Naşterea Domnului”
Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca a participat miercuri, 4 martie, la proiectul de voluntariat „Un semn de carte, un semn de iubire”, inițiat de Școala „Constantin Brâncuși”, în cadrul parteneriatului educațional încheiat în anul școlar 2019-2020. Participanții au fost elevii voluntari din clasele II-VII ai şcolii, iar beneficiari au fost 30 de persoane nevoiașe din Parohia „Nașterea Domnului” care au primit în dar pâine, cozonac și dulciuri, sub deviza „O pâine pentru fiecare!”.
Elevii au confecţionat semne de carte care au fost valorificate la o expoziție în cadrul școlii, în urma căreia s-au achiziționat pâinea și cozonacul care au fost duse la biserică de către elevii voluntari și donate familiilor nevoiaşe, după slujba Vecerniei.
Elevii au participat, astfel, la proiectul „O pâine pentru aproapele meu” al parohiei, prin care, o dată pe săptămână, 30 de familii din parohie primesc o pâine în dar. Organizatorii acestui proiect au fost profesoara de religie Necula Daniela, directoarea adjunctă, profesoara Mirela Nicoară, profesoara Maria Țibre și profesoara Manuela Ciuhandu. Elevii au fost sensibilizaţi cu privire la problemele celor din jur, fiind, astfel, implicaţi în activități de voluntariat, în viața comunității. De asemenea, elevii au înțeles și dimensiunea duhovnicească a Postului Sfintelor Paști, pentru că, prin lucrul mâinilor lor, au încercat să facă o faptă bună, ajutându-i pe cei aflaţi în lipsuri și suferință.