Elevi olimpici, premiați în București
Asociația „Părinți pentru Ora de Religie” a organizat sâmbătă, 19 mai, cea de-a doua ediție a Galei Olimpicilor. În cadrul evenimentului găzduit în sala de festivități a Colegiului Național „Sfântul Sava” din București, au fost premiați 100 de elevi participanți la faza națională a Olimpiadei la disciplinele religie, chimie, istorie, fizică și biologie. La finalul galei, Arhiepiscopia Bucureștilor a premiat echipele câștigătoare ale etapei eparhiale a Concursului național cultural-artistic „Unirea: libertate și unitate”.
Delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la acest eveniment a fost Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal. După înmânarea premiilor de către inspectorii școlari de specialitate, Episcopul-vicar patriarhal a adresat cuvinte de apreciere reprezentanților Asociației „Părinți pentru Ora de Religie” pentru organizarea acestui eveniment și i-a felicitat pe elevii olimpici, pe părinții și profesorii lor îndrumători. „Acești părinți care au luptat pentru disciplina religie iubesc și apreciază deopotrivă elevii merituoși care se evidențiază la celelalte discipline, arătând că religia în școală se află la ea acasă, ca una dintre disciplinele obligatorii din învățământul românesc de stat. Locația aleasă pentru această a doua ediție - Colegiul Național «Sfântul Sava» - are o semnificație deosebită din perspectiva colaborării tradiționale multiseculare dintre Biserică, școală și familie, pentru cultivarea tinerelor generații. Este știut că acest colegiu moștenește Școala Domnească întemeiată de Sfântul Constantin Brâncoveanu sprijinit de rudenia sa, marele învățat, stolnicul Constantin Cantacuzino la 1688, devenită în 1694 Academie Domnească, ilustrată de-a lungul timpului de o serie întreagă de savanți din întreg spațiul sud-est european, cu o temeinică pregătire teologică, filologică, filozofică, matematică. Evenimentul a reprezentat o bucurie care s-a putut citi pe fețele tinerilor care au depus eforturi considerabile pentru a câștiga concursuri naționale la aceste discipline. Au fost prezenți în sală și părinți ai acestora, cărora Biserica le transmite un cuvânt de recunoștință, pentru că strădania de a pregăti copiii la un înalt nivel presupune eforturi financiare, o preocupare de zi cu zi, nu numai din partea copiilor, ci și a părinților lor”, a declarat pentru TRINITAS TV Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanu, Episcop-vicar patriarhal.
Andrei Manea, vicepreședintele Asociației „Părinți pentru Ora de Religie”, a vorbit despre importanța încurajării elevilor merituoși prin recunoașterea și răsplătirea succeselor: „O educație bună se referă atât la inimă, cât şi la minte. Creștinul este un om cu inima în cer și cu picioarele pe pământ, există o sinergie foarte puternică între religie și celelalte materii de studiu. Educația minții și a inimii are la bază un element important: setea de cunoaștere. Acesta este motivul pentru care am dorit să includem încă de la început și alte materii. De multe ori vedem că valorile nu sunt respectate și nici răsplătite și ne dorim ca acești copii să dobândească acest sentiment al recompensei și aprecierii. Noi, părinții, îi vedem și încercăm să le demonstrăm că suntem alături de ei. Toate aceste lucruri nu s-ar fi putut face fără implicarea și ajutorul unor sponsori inimoși”.
Elevii au fost premiați cu diplome și sume de bani pentru rezultatele deosebite obținute în domeniul educației și poziția de excelență deținută în galeria de olimpici ai școlii românești.
Premierea concursului „Unirea: libertate și unitate”
La finalul Galei Olimpicilor, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul și părintele consilier eparhial David Pestroiu au premiat echipele câștigătoare ale etapei eparhiale a Concursului național cultural-artistic „Unirea: libertate și unitate”. „Asociația «Părinți pentru Ora de Religie», încă de la constituire, și-a fixat drept obiectiv prioritar să unească eforturile celor trei instituții care stau la temelia formării educaționale a copiilor noștri: Biserica, Familia și Școala. Din acest motiv, am considerat foarte potrivit ca premierea participanților la etapa din Arhiepiscopia Bucureștilor a Concursului național cultural-artistic «Unirea: libertate și unitate» să se desfășoare în cadrul acestei gale APOR, pentru că și la acest concurs dedicat Anului Centenar al Marii Uniri s-au îmbinat lucrările școlilor, parohiilor și familiilor copiilor participanți într-o relație de complementaritate și de frumoasă armonie”, a declarat pr. conf. univ. dr. David Pestroiu, consilier eparhial la Sectorul învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Festivitatea naţională de premiere a Concursului național „Unirea: libertate și unitate” are loc astăzi, la finalul Sfintei Liturghii săvârșite cu prilejul hramului Catedralei Patriarhale din București.