Elevi premianţi din Basarabia, oaspeţi ai Protoieriei Sascut

Data: 08 Iulie 2015

Zece elevi premianţi ai Şcolii Gimnaziale din Parohia Manta, Episcopia Basarabiei de Sud, sunt, timp de o săptămână, oaspeţi ai Protoieriei Sascut. Şcolarii au ajuns în Eparhia Romanului şi Bacăului luni, 6 iulie 2015, cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, acţiunea desfăşurându-se în cadrul Anului misiunii parohiei şi mănăstirii azi. „Prezenţa în Ţara Mamă a tinerilor de dincolo de Prut are drept scop întărirea conştiinţei de neam şi credinţă a acestor copii, cunoscând problemele cu care se confruntă aceştia. Partenerii protoieriei noastre sunt Şcoala Gimnazială Sascut, Asociaţia «Pro Vita», prin doamna Tasica Tache, şi Parohia Pănceşti“, a spus pr. Ioan Negoiţă, protopop al Protopopiatului Sascut. Programul cuprinde vizite la biserici, mănăstiri şi muzee din apropiere. Mâine, 9 iulie 2015, copiii vor fi pelerini la Centrul eparhial Roman, iar duminică, 12 iulie 2015, vor participa la Sfânta Liturghie în Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Pănceşti. Amintim faptul că delegaţia basarabeană este condusă de pr. Iulian Budescu, vicar al Episcopiei Basarabiei de Sud. (C. Ciofu)