Elevi premiaţi în Parohia clujeană Baciu

Un articol de: Pr. Florin-Cătălin Ghiţ - 02 Mai 2012

La Biserica "Sfânta Treime" din Cluj-Napoca a avut loc premierea elevilor din Parohia Baciu I, Protopopiatul Cluj I, care au participat la proiectul catehetic "Alege şcoala!". Elevilor le-au fost înmânate, din partea parohiei, câte o diplomă şi câte un ghiozdan. Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa credincioşilor, iar pr. paroh Dumitru Boca, responsabilul cu catehezele la nivelul protopopiatului, a citit una dintre creaţiile de excepţie ale copiilor, o "Scrisoare către Dumnezeu", care a impresionat prin profunzimea trăirii creştine. Oferind exemplul elevilor premiaţi, preotul i-a îndemnat pe toţi copiii din parohie să ia parte în continuare la noua serie de cateheze care se desfăşoară în fiecare zi de luni începând cu ora 18:00.