Elevi premiaţi la Catedrala Episcopală din Oradea

Un articol de: Pr. Alin Florin Sonea - 10 Iunie 2015

În Duminica Tuturor Sfinţilor, Duminica părinţilor şi copiilor, la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului“ şi „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei“ din Oradea a avut loc festivitatea de premiere a elevilor cu rezultate deosebite.

La festivitate au participat copiii care au obţinut rezultate merituoase la etapele naţională şi judeţeană a olimpiadei de religie, atât pentru învăţământul de masă, cât şi pentru învăţământul teologic preuniversitar. De asemenea, au fost premiaţi elevii care au participat la concursul interdisciplinar de limba şi literatură română şi religie „Cultură şi spiritualitate românească“.

La Sfânta Liturghie s-a adus mulţumire lui Dumnezeu pentru ajutorul şi binefacerile revărsate asupra elevilor, profesorilor de religie şi părinţilor, care au susţinut păstrarea statutului orei de religie şi recunoaşterea beneficiilor pe care educaţia religioasă le are în formarea copiilor şi tinerilor.

La finalul Sfintei Liturghii, pr. prof. Radu Rus, consilier pentru învăţământ şi activităţi cu tineretul în cadrul Episcopiei Oradiei, a transmis binecuvântarea arhierească a Preasfinţitului Sofronie, Episcopul Oradiei şi a subliniat imperativul Mântuitorului Iisus Hristos: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu“ (Marcu 10, 11), arătând că desăvârşirea morală se întâlneşte pe cele mai înalte trepte cu puritatea şi candoarea copilăriei. De asemenea, pr. Radu Rus le-a mulţumit părinţilor prezenţi la festivitate pentru devotamentul şi implicarea de care au dat dovadă recent, apărând ora de religie prin constituirea Asociaţiei Părinţi pentru Ora de Religie (APOR).

În continuare, pr. prof. Florin Negruţiu, inspector şcolar pentru religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, a înmânat diplomele şi premiile pentru elevii olimpici prezenţi la festivitate. Premiile acordate au constat în icoane şi cărţi cu conţinut religios, achiziţionate prin bunăvoinţa Episcopiei Oradiei, a Protopopiatelor Oradea şi Beiuş, a Mănăstirii Izbuc, precum şi a câtorva parohii din Oradea şi nu numai: Parohia „Buna Vestire“ din Oradea, Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din Oradea, Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Oradea-Podgoria şi Parohia Sânnicolaul Român din Protopopiatul Tinca.

Rezultatele obţinute de elevii olimpici arată interesul elevilor pentru această disciplină, dar şi importanţa şi utilitatea orei de religie în învăţământul românesc, justificând prezenţa ei mai departe în trunchiul disciplinelor de bază, datorită rolului nu atât informativ, cât mai ales formativ al acestei discipline.

Festivitatea de premiere a elevilor olimpici din Eparhia Oradiei se desfăşoară începând cu anul 2009, când prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, luată în şedinţa sa din 25-26 februarie 2009, a fost aşezată Duminica părinţilor şi a copiilor lor, în prima Duminică după 1 iunie, Ziua internaţională a copilului.