Elevi şi profesori ai Liceului Ortodox din Oradea, într-un proiect internaţional
În aprilie, la Marupes Vidusskola din localitatea Marupe (Letonia) a avut loc cea de a doua mobilitate transnațională din cadrul proiectului ERASMUS + GAME (Genius and Mission in Education), la care au participat elevi şi profesori din țările partenere: Spania, talia, Grecia, România și țara gazdă, Letonia. La această activitate au participat şi elevi de la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea.
Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea a fost reprezentat de o delegaţie formată din două cadre didactice - prof. învățământ primar Ioana Chișiu și prof. Mihaela Pap – membre ale echipei de implementare -, și șase elevi - Tamara Galea, Lorena Lazăr, Șerban Demian, Alexandru Ghenț, Luca Mitrașca – clasa a VIII-a și Antonia Pap – clasa a V-a.
„Managerul de proiect, părintele Radu Rus, directorul liceului orădean, a colaborat cu echipa de implementare și a susținut întreaga activitate de pregătire a delegației noastre, iar doamna profesoară Ileana Borș, coordonatorul proiectului, a asigurat comunicarea cu partenerii pentru organizarea mobilității.
În cele cinci zile ale acestei mobilități, echipa de proiect a școlii gazdă, coordonată de prof. Inguna Grinerte, a alcătuit un program extrem de variat, cu activități diverse, în care elevii au lucrat în grupe de lucru internaționale” a precizat prof. Mihaela Pap.
Această mobilitate a fost intitulată „Be intercultural”, iar în cadrul activităților, elevii, prin intermediul prezentărilor personale, ale orașului și ale țării, au reușit să descopere valori, valențe și culturi diferite. Toate aceste informații au fost utile în activitățile ulterioare când echipele internaționale compuse din elevi din toate cele cinci țări partenere, au participat la „treasure hunting” și International Quizz (32 de întrebări despre țările participante și despre Uniunea Europeană). La finalul acestor activități, echipele au realizat un puzzle care a reprezentat harta Europei.
„O experiență de neuitat a fost vizita la Biblioteca Națională din Riga, unde elevii au desfășurat activități ludice - jocuri de perspicacitate și de atenție. O interesantă incursiune în istoria Letoniei, între trecut și prezent, a fost vizitarea centrului vechi, unde sunt concentrate principalele edificii ale unei capitale europene - parlamentul, ministerele, palatul prezidențial, ambasadele, precum și numeroase monumente istorice, muzee, catedrale, parcuri etc.”, a precizat profesoara Mihaela Pap, care a adăugat că delegațiile celor cinci țări au fost primite cu multă căldură de către primarul localității Marupes, precum și de consilieri locali.
Activităţi educative, sportive, culturale
Fiindcă Letonia este recunoscută la nivel mondial pentru performanțele la hochei pe gheață, una dintre activități a fost organizată la patinoarul din Marupes, unde, sub atenta îndrumare a elevilor letoni și a instructorilor, elevi și profesori au participat la câteva ore de patinaj și socializare.
„Am avut deosebita plăcere de a păși în atelierul unui artist plastic, Maruta Raude, care ne-a dezvăluit tainele porțelanului, ca mai apoi să avem posibilitatea de a crea propriile produse, toate acestea în cadrul unui workshop creativ”, a povestit prof. Mihaela Pap.
Elevii, împărţiţi pe grupe internaționale, au participat la cursuri alături de elevii din școala gazdă, reușind astfel să ia contact cu metodele de predare – învățare, ca mai apoi să identifice asemănări și deosebiri față de sistemul din școala orădeană.
În laboratorul de informatică al școlii, echipele mixte au redactat articole legate de activitățile proiectului pentru a fi publicate în revista tinerilor din Marupes.
O altă activitate desfășurată în afara școlii a fost excursia la Jurmala, stațiune aflată pe liroralul Mării Baltice, ca mai apoi elevii să descopere zona Dzintari, cunoscută pentru producerea și comercializarea podoabelor din chihlimbar.
„După o săptămână încărcată, sâmbăta a fost rezervată excursiei la Sigulda, un loc încărcat de istorie, unde am avut plăcerea să vizităm castelul din Turaida. Pădurile din Sigulda au fost cea mai bună locație pentru o «confruntare» de laser paintball în care, indiferent care dintre echipe a ieșit învingătoare, am plecat cu toții la fel de uniți și de prieteni, ca o mare familie. Seara de sâmbătă, finalul acestei mobilități, a fost un moment special organizat de echipa de proiect, profesori din școală, părinți și elevi deopotrivă. După un scurt spectacol și câteva discursuri încărcate de emoție, elevii și dascălii însoțitori au primit certificatele de participare înmânate de coordonatoarea acestui minunat proiect, prof. Maria Dileo din Italia”, a spus profesoara Mihaela Pap de la Liceul Ortodox din Oradea.
Astfel, „reuniunea a constituit o modalitate eficientă de a promova valorile culturale şi educative din fiecare ţară parteneră şi a oferit oportunitatea unui dialog intercultural. Întregul proiect, finanţat cu susţinere din partea Comisiei Europene şi a ANPCDDEFP, a oferit elevilor și profesorilor o experiență unică și momente de neuitat”, mai adăugat prof. Mihaela Pap.