Elevi şi profesori testaţi gratuit pentru COVID-19

Un articol de: Oana Nistor - 10 Septembrie 2020

Mai multe administraţii locale din ţară au anunţat printre măsurile de siguranţă luate înainte de debutul anului şcolar şi decontarea testelor pentru depistarea anticorpilor COVID-19. Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a adoptat proiectul „Şcoli sănătoase în Bucureşti”, care vizează acordarea unui sprijin financiar în valoare de 200 de lei/beneficiar „ce va fi decontat unităţilor de specialitate în testare RTC-PCR afiliate proiectului”. Bugetul de 50 milioane de lei va fi suficient pentru testarea a 250.000 de elevi, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unităţilor de învăţământ preşcolar, primar, gimnazial şi liceal aflate pe teritoriul municipiului Bucureşti. Beneficiari vor fi însă doar elevii „care manifestă simptome de îmbolnăvire precum febră, tuse, strănuturi repetate, roşu în gât, la triajul epidemiologic realizat de către personalul medical al instituţiei de învăţământ”.

De asemenea, un alt proiect numit „Testare pentru depistarea anticorpilor COVID-19” vizează testarea a 60.600 de beneficiari formaţi din personalul medical şi auxiliar, cadre didactice şi personal auxiliar, dar şi lucrători din transportul public care-şi desfăşoară activitatea pe raza municipiului Bucureşti. Printre cei 60.600 de beneficiari preconizaţi se numără 24.000 de cadre didactice şi personal auxiliar din unităţile de învăţământ de pe raza Capitalei. 

O altă primărie din ţară care a aprobat testarea, la cerere, a cadrelor didactice este cea de la Constanţa. Tot municipalitatea a anunţat că va deconta şi „măştile pe care le vor utiliza elevii şi dascălii”.