Elevi sibieni au oferit daruri nevoiaşilor
Un grup de elevi de la Liceul "Octavian Goga" din Sibiu au adus joi, 29 martie, pachete cu alimente la cantina socială de la Biserica "Naşterea Domnului" din oraş. La această cantină, 50 de persoane nevoiaşe sunt primite în fiecare zi la masa de prânz. Elevii fac parte din Organizaţia Tinerilor din Sibiu, care desfăşoară diferite acţiuni caritabile.
Iniţiativa de a ajuta cu alimente persoanele nevoiaşe a aparţinut elevilor, îndrumaţi de profesoara de religie Carmen Jinariu, care i-a însoţit pe tinerii filantropi în demersul lor. "Campania umanitară s-a desfăşurat în liceul nostru pe parcursul unei săptămâni, sub genericul "Ne pasă!". Cu acest grup de elevi am adunat toate alimentele donate din toate clasele şi le-am adus într-un loc unde oamenilor le pasă de cei mai puţin avuţi, de cei care nu au posibilităţi materiale", ne-a spus profesoara Carmen Jinariu. Elevii fac parte din Organizaţia Tinerilor din Sibiu, care desfăşoară diferite acţiuni caritabile. Săptămâna aceasta, dedicată nevoiaşilor, s-a numit "Săptămâna legumelor tăiate". "O faptă bună în Postul Paştilor" Iniţiativa elevilor a fost primită cu bucurie şi apreciere de reprezentanţii Bisericii "Naşterea Domnului", unde se află cantina socială. Gestul tinerilor reprezintă un exemplu pentru întreaga societate. "Este una dintre bucuriile pe care Postul Mare ni le rezervă. La acţiunea socială pe care o desfăşurăm aici zilnic, am primit şi acest ajutor de la elevii Colegiului "Octavian Goga". Ne bucurăm că le pasă de aceşti oameni. În această lume modernă, tinerii nu mai au repere şi lucruri care să fie ca o ţintă pentru ei, dar iată că la iniţiativa doamnei Jinariu, pe care o avem aproape în acţiunile noastre, aceşti tineri au venit cu alimente absolut necesare pentru masa oferită nevoiaşilor", ne-a spus părintele protopop Ioan Coşa, paroh al Bisericii "Naşterea Domnului" din Sibiu. Acţiunea aceasta nu a fost singulară pentru elevii de la liceul sibian. Aceştia au mai venit şi cu alte ocazii la biserica amintită pentru a oferi daruri persoanelor asistate social. De 8 martie, elevii au oferit mărţişoare confecţionate manual, iar de Crăciun şi în alte ocazii au ajutat personalul de la cantină la treburile gospodăreşti. "Fiecare am încercat să oferim câte ceva din puţinul nostru şi să facem o faptă bună în Postul Paştilor. Ne bucurăm că putem să-i ajutăm pe cei de lângă noi şi că părintele ne primeşte aici", ne-a mărturisit unul dintre elevi.