Elevii „de 10“ intră gratis la Grădina Zoologică din Oradea
În perioada 1 februarie - 25 iunie 2016, fiecare notă 10 primită de un elev orădean la ştiinţele naturii va fi răsplătită cu o intrare gratuită la Grădina Zoologică din oraş printr-un proiect derulat în premieră naţională de ADP Oradea, instituţie în subordinea căreia se află parcul Zoo. „Considerăm că este o acţiune stimulativă pentru copii. A le facilita accesul în Grădina Zoologică îi motivează şi îi încurajează să obţină note cât mai bune la materiile privind studiul naturii, cum ar fi biologie, zoologie sau altele, pe lângă alte beneficii legate de mişcarea copiilor în aer liber, de observarea animalelor din apropiere, nu doar din cărţi”, a declarat Liviu Andrica, directorul Administraţiei Domeniului Public (ADP) Oradea, citat de Agerpres. În 2016, în program vor fi incluşi şi copiii din clasele I şi a II-a, care nu au beneficiat la ediţia trecută de această facilitate. Astfel, toţi elevii din ciclul primar şi gimnazial din toate şcolile orădenevor avea acces gratuit la Zoo pe baza notei 10 sau a unui calificativ „FB”, în cazul claselor primare. Intrarea gratuită se acordă pe baza carnetului de elev în cel mult 30 de zile de la înregistrarea notei sau a calificativului. Anul trecut, peste 500 de elevi cu note 10 la ştiinţele naturii au vizitat gratuit Grădina Zoo.