Elevii din Micherechi, în excursie la Budapesta
În Duminica a V-a a Postului Mare, 1 aprilie, un grup de elevi de la Şcoala Generală Românească cu clasele I-VIII din Micherechi (Méhkerek), Ungaria, au vizitat Budapesta, oferind comunităţii ortodoxe româneşti de acolo un spectacol deosebit.
Elevii de la şcoala românească amintită au mers însoţiţi de profesorul lor de religie, părintele Visarion Tuderici, secretarul eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, dar şi de alte cadre didactice, şi au fost primiţi cu braţele deschise la capela ortodoxă românească din Budapesta, unde au participat la Sfânta Liturghie. Slujba a fost săvârşită de Preasfinţitul Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei, care a fost înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Preasfinţia Sa le-a vorbit credincioşilor despre voinţa pilduitoare a Sfintei Maria Egipteanca şi intervenţia minunată a lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului în viaţa oamenilor pentru mântuirea lor. La sfârşitul Sfintei Liturghii, elevii din clasele a III-a şi a IV-a de la şcoala din Micherechi au prezentat în faţa numeroşilor credincioşi sceneta religioasă "Bucuria Mironosiţelor", pregătită sub îndrumarea părintelui Visarion Tuderici şi a lui Robert Ruja şi Nora Netea, doi tineri ortodocşi implicaţi în procesul de predare a religiei la elevii din localitatea amintită. Împreună cu alţi colegi mai mari, copiii au interpretat şi cântece religioase legate de Învierea Mântuitorului Hristos, aducând cu anticipaţie bucuria pascală în sufletele credincioşilor. Primiţi la Ambasada României din Budapesta Elevii din Micherechi şi însoţitorii lor au vizitat clădirea Parlamentului, iar apoi, însoţiţi de Preasfinţitul Episcop Siluan şi de alţi preoţi din soborul slujitor, au vizitat Ambasada României, unde au fost oaspeţii Excelenţei Sale Victor Micula, ambasadorul României la Budapesta. Copiii au primit din partea ambasadei o masă cu mâncăruri tradiţionale româneşti de post, după care au recitat în faţa personalului ambasadei o suită de poezii româneşti şi cântări legate de Învierea Mântuitorului Hristos. În sala festivă a ambasadei, Excelenţa Sa ambasadorul Victor Micula le-a vorbit apoi copiilor despre Ambasada României la Budapesta şi despre rolul pe care îl joacă în general o ambasadă în cultivarea relaţiilor bilaterale dintre statul pe care îl reprezintă şi cel în care îşi desfăşoară activitatea.