Elevii învaţăcum se colectează uleiul uzat
Elevii constănţeni vor asista mâine la o demonstraţie practică asupra modului în care uleiul poluează apa potabilă. Experimentul, organizat de ONG Mare Nostrum, se va desfăşura la Liceul Teoretic „Ovidius“. La demonstraţia practică vor lua parte cadre didactice de specialitate ale instituţiei de învăţământ, precum şi elevi. Pornind de la informaţia că 1 litru de ulei vegetal uzat poate polua 1.000.000 de litri de apă potabilă, demonstraţia practică intenţionează să valideze, la o scară mai mică, rezultatele studiilor de specialitate. „Pentru această demonstraţie vor fi folosite instrumente gradate şi recipiente de volume diferite. Practic, uleiul va fi turnat din recipientele gradate într-un recipient umplut cu apă. Ulterior, se va calcula dimensiunea peliculei de ulei care acoperă suprafaţa de apă, pentru a vedea gradul de poluare. Rezultatele vor fi transpuse la o scară mai mare, prin multiplicare exponenţială“, a declarat Andreea Ionaşcu, coordonatorul „Campaniei de conştientizare a populaţiei privind necesitatea colectării uleiului vegetal uzat“. Scopul acestui experiment este de a demonstra participanţilor la eveniment şi utilizatorilor casnici că uleiul vegetal devine un deşeu nociv pentru mediul înconjurător, atâta vreme cât nu este colectat.