Elevii, la Liturghie la Zărand
Duminică, 24 octombrie, credincioşii din Parohia ortodoxă Zărand, Protopopiatul Arad, au avut bucuria să asculte cântările Sfintei Liturghii, cântate de un grup de elevi de la Şcoala Generală din satul Cintei, comuna Zărand.
Aceştia, însoţiţi şi coordonaţi de profesorul de religie, Buntean Sebastian, au răspuns cu dragoste invitaţiei părintelui paroh Nicolae Paşca, urmând porunca bisericească "să ne rugăm lui Dumnezeu şi să luăm parte la dumnezeieştile slujbe în toate duminicile şi sărbătorile de peste an", după cum a subliniat acelaşi părinte paroh. Tot de la dânsul am aflat că participarea elevilor a fost deosebit de activă şi impresionantă, aceştia fiind cei care au dat toate răspunsurile Sfintei Liturghii. Părintele paroh Nicolae Paşca s-a folosit de acest prilej şi a subliniat faptul că evlavia credincioşilor, adulţi şi copii, este întărită de cântarea în comun, aceasta fiind un mijloc important de întărire a unităţii de credinţă. Evenimentul a lăsat o puternică impresie în sufletul tuturor credincioşilor participanţi, împreună cu nădejdea că dragostea de Biserică şi de cântare bisericească va fi sădită şi de alţi asemenea profesori, în sufletul cât mai multor copii şi tineri. (pr. D. Dumitru)