Elevii Liceului Ortodox din Oradea, campioni la reciclare
La Oradea s-a desfăşurat cea de-a doua ediţie a campaniei de colectare a deşeurilor electrice şi electrocasnice, organizată de Asociaţia Ecotic şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor, sub formă de concurs la nivelul unităţilor şcolare înscrise în programul "Eco-şcoala".
"Eco-şcoala" este un program internaţional care are ca punct de plecare ideea implicării elevilor în rezolvarea problemelor locale de mediu. Proiectul urmăreşte ca acest program să contribuie la creşterea gradului de conştientizare a elevilor în privinţa problemelor de mediu şi a elementelor dezvoltării durabile, prin studiu în clasă şi acţiuni concrete în cadrul şcolii şi al comunităţii. Concursul "Colectare selectivă şi eco-estetică a deşeurilor electrice şi electrocasnice" a presupus două activităţi aferente Secţiunii de colectare a deşeurilor electrice şi electronice şi Secţiunii artistice, care a implicat realizarea unui obiect utilizând astfel de deşeuri. Astfel, la Secţiunea colectare deşeuri electrice şi electrocasnice, Liceul Ortodox "Episcop Roman Ciorogariu" din Oradea s-a clasat pe locul I, din 38 de şcoli participante la concurs, cu 451 de kilograme de deşeuri colectate de elevii şcolii. La Secţiunea artistică, prima poziţie a podiumului a fost ocupată de elevii claselor I A şi V A, tot de la Liceul Ortodox "Episcop Roman Ciorogariu": Monica Marincaş, Antonia Pap, Sergiu Ciontea şi Luca Baciu, coordonaţi de cadrele didactice Viorica Brege şi Iudita Derzsi, care au realizat un roboţel din obiectele colectate. "Eco-şcoala" are ca scop îmbunătăţirea calităţii mediului în şcoală şi în împrejurimile acesteia, iar cei implicaţi în program au posibilitatea afirmării la nivel naţional prin câştigarea unui premiu prestigios: Steagul Verde, dar şi statutul de "Eco-şcoala". Activităţile specifice programului reprezintă o alternativă ecologică, instructivă şi interesantă de petrecere a timpului liber.