Elevii orădeni salvează Pământul
Patrula "Eco", formată din elevii clasei I B de la Liceul Teologic Ortodox "Episcop Roman Ciorogariu" din Oradea, conduşi de institutoarele Simona Stanca şi Mirela Bar, au ajuns la finalul activităţilor propuse în cadrul proiectului concurs "Şcoli pentru un viitor verde", cu o activitate la alegere, care să reflecte implicarea copiilor în problemele de mediu.
Activitatea s-a intitulat "Salvaţi Pământul!" şi a constat în prezentarea unei scenete în care fiecare elev din clasă şi-a demonstrat rolul său în protejarea naturii. Sceneta s-a jucat în clasa amenajată cu decoruri confecţionate din materiale reciclabile corespunzătoare celor patru acte. Elevii, de asemenea, erau costumaţi în personajele pe care le reprezentau. În primul act s-a prezentat o întâmplare prin care copiii au descoperit efectele poluării fonice, în al doilea act s-a prezentat poluarea aerului, cât şi protejarea plantelor, care sunt inamicii poluării; în actul al treilea este prezentată povestea tristă a unor gâşte sălbatice care din cauza poluării mediului nu îşi mai găsesc locul, dar cu un final fericit, datorită sprijinului unui copil "plin de bunătate", iar actul al patrulea, care ne prezice sosirea vacanţei, ne prezintă şi pericolele care ne pândesc la orice pas, din motive de poluare a mediului. Sceneta s-a încheiat cu o rugăciune prin care este cerut ajutorul lui Dumnezeu, care îi dă omului puterea de a ocroti acest pământ, "ce pentru toţi e un loc sfânt". La această activitate au fost invitaţi colegii din clasa a III-a ca spectatori, iar la sfârşit au fost purtate discuţii între elevii celor două clase referitoare la învăţămintele pe care le-au tras din vizionarea acestei scenete. Activităţile proiectului "Şcoli pentru un viitor verde" au reuşit să-i facă pe elevii clasei I să înţeleagă mai bine care sunt problemele cu care se confruntă mediul înconjurător şi ce pot face ei pentru a salva Pământul de efectele nocive ale poluării. Dorinţa elevilor şi a cadrelor didactice este ca şcoala să primească sigla "Şcoală Eco" pentru a continua cu alte activităţi ecologice.