Elevii şcolii din Călăraşi, în vizită la muzeul parohial din Pleşani

Data: 28 Noiembrie 2015

Întrucât din educaţia niciunui elev nu trebuie să lipsească noţiunea de „muzeu“, elevii claselor a IV-a  A şi B ai şcolii din Călăraşi, judeţul Botoşani, la iniţiativa şi cu participarea doamnelor învăţătoare Hariga Rodica şi Vâlcan Simona, cu aprobarea doamnei director Marinică Nazarcu, au poposit vreme de mai multe ore în Parohia Pleşani pentru a vizita încăperile-muzeu amenajate în ultimii ani de preotul paroh Costin Andrei.

Muzeul este „depozitar principal al valorilor materiale şi spirituale, factor de educaţie care ar trebui să aibă un impact hotărâtor în formarea unei atitudini de respect faţă de valorile nationale“. Pornind de la acest citat, în Parohia Pleşani au fost amenajate mai multe încăperi destinate conservării şi păstrării obiectelor de cult vechi (cărţi, veşminte, candele, icoane etc), portului vechi tradiţional, precum şi obiectelor de uz casnic folosite de străbunii noştri (covata, fus de război de ţesut, fier de călcat, scărmănătoare, lămpi, vase de lut, veselă de lemn, semănătoare etc). Acestea se află în cinci încăperi - una în tindă bisericii, una în casa parohială şi trei în şcoala veche din sat.

„Pentru mulţi dintre copiii şcolii din Călăraşi, a fost prima experienţă de acest gen, localitatea aflându-se destul de departe de cel mai apropiat oraş -65 km de  Iaşi şi 70 km de Botoşani. Prin grija doamnelor învăţătoare, copiii au venit bine pregătiţi, cu un limbaj tehnic bine pus la punct, putând discuta lejer cu ei despre conservare, restaurare, patrimoniu, exponate. Scopul acestei vizite a fost acela ca elevii să poată face deosebirea între colecţie şi muzeu, să cunoască diferite tipuri de muzee existente, să recunoască un obiect original de o replică sau un obiect contrafăcut, să recunoască frumosul şi să-l deosebească de kitsch, dar şi să devină buni păstrători ai patrimoniului moştenit. Pot afirma că micii vizitatori au înţeles necesitatea  şi importanţa prezenţei unui muzeu în comunitate; încă de la prima lor vizită, unii au donat către muzeul nostru parohial mai multe bancnote vechi, pe care în cel mai scurt timp le vor vedea printre exponate. La final, la un ceai cald, elevii au intonat şi câteva cântecele patriotice, cu prilejul apropierii zilei naţionale“, ne-a declarat pr. Costin Andrei. (T. Rusu, pr. Costin Andrei)